Zoltan Lovas a câştigat premiul pentru cel mai bun actor

Arădeanul Zoltan Lovas a câştigat premiul pentru cel mai bun actor la un festival din ţara noastră.

„Sunt atât de fericit! Am castigat premiul pentru cel mai bun actor într-un one man show cu  ONE ( WO ) MAN SHOW! La Bacău Fest Monodrame 2021”, a declarat arădeanul.

Astfel, juriul secţiunii concurs a Festivalului Recitalurilor Dramatice „Bacău Fest Monodrame”, ediția 2021, format din criticul de teatru Călin Ciobotari, actrița Katia Pascariu şi regizorul Vlad Cristache, a hotărât, în urma vizionării spectacolelor nominalizate, să acorde următoarele premii:

1. „Premiul pentru cea mai bună actriță” se acordă actriței Alexandra Sorana Eșanu pentru rolul din spectacolul Medeea Redux, producție independentă, Facultatea de Teatru și Film Cluj

2. „Premiul pentru cel mai bun actor” se acordă actorului Lovas Zoltan pentru rolul din spectacolul One Wo (Man) Show, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

3. „Trofeul Bacău Fest Monodrame 2021” se acordă actriței Mirela Pană pentru rolul din spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, Teatrul de Stat Constanța.

FOTO: Laurian Popa

Adauga comentariu