Zi de curățenie la Pecica. Se colectează și anvelopele uzate!

Orașul Pecica s-a alăturat, în primăvară, Campaniei Naționale „Curățăm România”, lansată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

O primă acțiune a avut loc în aprilie, cu participarea elevilor de liceu, iar, sâmbătă, 24 septembrie, urmează un eveniment de amploare: Ziua de Curățenie.

„Elevi ai la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” și ai Școlii Gimnaziale nr. 2 vor aduna deșeurile de pe domeniul public, alături de angajați ai administrației locale și ai societății URBI-SERV Pecica S.A. Sunt așteptați și cetățenii, care doresc să contribuie voluntar la curățenia orașului. Adunarea va fi la ora 9, în parcul din centru, unde se vor împărți mănușile, sacii și se vor forma grupurile care vor merge în diferite zone ale orașului.

Cu ocazia Zilei de Curățenie, între orele 9 – 12, se vor colecta, pe platoul din fața Primăriei Orașului Pecica, toate tipurile de anvelope uzate întregi (nu și cele modificate sau folosite deja în alte scopuri în gospodărie).

Cei care au de predat cantități mai mari, sunt rugați să sune, începând de astăzi și până sâmbătă dimineața, la una din următoarele numere de telefon: 0751.302.123 sau 0751.117.322. Să facem împreună Pecica și satele aparținătoare mai curate”, a declarat primarul orașului Pecica, Petru Antal.                                                                                                                   

 

Adauga comentariu