Viorica Dăncilă a fost aşteptată la Arad de protestatari dar şi de susţinători ai PSD

Viorica Dăncilă a fost prezentă, astăzi, în municipiul şi judeţul Arad. Vizita premierului a început în jurul orei 11.00 în oraşul Lipova, acolo unde Viorica Dăncilă a vizitat mai multe obiective ce sunt finanţate din fonduri guvernamentale.

Noul spital din Lipova, o investiţie de peste 5 milioane de euro şi Mănăstirea Maria Radna au fost printre obiectivele prezentate.

Ulterior premierul a venit în municipiul Arad unde a avut programată o întâlnire la sediul Prefecturii. Aici Viorica Dăncilă a fost întâmpinată de aproxiomativ 200 de protestatari (în marea lor majoritate membri ai PNL), dar şi de aproximativ 100 de susţinători ai Partidului Social Democrat.

Zeci de jandarmi au fost prezenţi la faţa locului pentru ca cele două tabere să nu se încaiere.

După întâlnirea de la Prefectură, Viorica Dăncilă şi delegaţia care o însoţea au vizitat Astra Vagoane Călători, deţinută de omul de afaceri Valer Blindar.  

Alături de Viorica Dăncilă s-au aflat mai mulţi membri ai Guvernului României. Printre aceştia s-au numărat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, Petru Daea, ministrul Agriculturii, Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor.

„Am fost la Cluj – Napoca, am fost la Alba-Iulia şi acum suntem la Arad. Am venit să vedem cum se derulează proiectele bazate pe fonduri europene, dar şi cele finanţate prin programul guvernamental. Am vrut să vedem dacă există probleme, care este stadiul implementării acestor proiecte şi dacă ne încadrăm în termene”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

 

 

Adauga comentariu