Vezi care sunt cei mai influenți 40 de oameni din județul Arad!

Redacția ziardearad.ro a întocmit un top al celor mai influenți oameni ai județului Arad. Nu a contat domeniul de activitate sau culoarea politică, ci doar modul în care cei nominalizați au reușit să se impunsă și să se facă cunoscuți într-un mod sau altul. Ordinea în care noi îi prezentăm în rândurile de mai jos este una aleatorie și nu are legătura cu influneța lor mai mare sau mai mică.

1. Gheorghe Falcă este primarul municipiului Arad şi cel mai influent om al judeţului. Acesta controlează din punct de vedere politic PNL-ul, în mare majoritate, dar şi o parte a presei locale. Conduce municipiul Arad de aproximativ 14 ani, iar în acest timp şi-a plasat oameni în diferite funcţii cheie, iar prin intermediul acestora controlează cam tot ceea ce e de controlat. 

2. Iustin Cionca este preşedintele Consiliului Judeţean Arad din vara anului 2016. Anterior a fost primar al oraşului Pecica, dar şi deputat în Parlamentul României. Conducând CJA are o mare influenţă asupra primariilor din judeţ, dar şi asupra unora dintre directorii instituţiilor subordonate.

3. Geanina Pistru, fost viceprimar al Aradului este una dintre cele mai influente femei din judeţul nostru. Practic, aceasta controlează (cu acceptul lui Gheorghe Falcă) o bună parte a organizaţilor liberale din judeţ. 

4. Eusebiu Pistru este deputat şi preşedinte al Filialei ALDE Arad. A părăsit PNL-ul în urmă cu doar câteva luni şi a reuşit, într-un timp relative scurt să atragă de partea lui mai mulţi primari liberari, unii dintre aceştia chiar s-au afişat cu liderul ALDE iar alţii i-au promis sprijin pentru alegerile care vor urma.

5. Levente Bognar este viceprimar al municipiului Arad şi reprezintă UDMR-ul. De-a lungul timpului a avut mai multe mandate de viceprimar, iar faptul că a ajutat PDL-ul, ulterior, PNL-ul să obţină majorităţi în CJA i-a conferit o putere sporită. Din această poziție a reușit să impună anumite persoane în funcții de decizie.

6. Lizica Mihuţ este preşedinta Casei Româno-Chineze, filiala Arad şi fost rector al Univeristăţii „Aurel Vlaicu”. Este una dintre personalităţile de marcă ale Aradului, un om cu foarte multe conexiuni în majoritatea mediilor din Arad.

7. Claudia Boghicevici actualmente este vicpereşedinte al Consiliul Judeţean Arad a fost deputat şi ministru al Muncii, în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. Ratarea mandatului de deputat în urma alegerilor parlamentare din luna decembrie a anului 2016 i-a diminuat din influneţă, însă acesta şi-o păstrează la nivel administrativ şi politic.

8. Anamaria Nyeki Popa este tânăra care de-a lungul aniilor a mobilizat zeci de mii de arădeni în campanile umanitare pe care le-a coordonat. Cea mai notabilă dintre acestea este cea de reabilitare a Secţiei Infecţioase Copii a Spitalului Judeţean Arad. Cu toate că nu are o forţă administrativă sau politică acesta a reuşit să adune în jurul ei arădeni mult mai influneţi şi cu dare de mână.

9. Gheorghe Domșa este directorul Casei de Asigurări de Sănătate Arad de foarte mulți ani. Propus de PDL în această poziție, venirea guvernelor liberale sau social-democrate nu au reușit sau nu au dorit schimbarea acestuia. Este unul dintre cei mai puternici directori din Arad.

10. Alexandru Meszar este cel care controlează din punct de vedere finaciar dar şi fotbalistc grupările UTA şi Atletico. A reuşit în ultimii ani să obţină fonduri de la Primăria Arad pentru ambele grupări. Faptul că unii fotbalişti crescuţi la Atletico, club deţinut de Meszar ajung să evoluzeze la UTA îi oferă un control imens auspra clubului fanion al Aradului.

11. Valer Blidar este singurul arădean care a intrat în top 100 Capital. Acesta dezvoltă afaceri în domneiul materialului rulant, deținând Fabrica de Vagoane Călători Astra, dar şi Fabrica de Tramvaie din Arad. Are mii de angajaţi şi o avere de aproximativ 150 de milioane de euro. 

12. Dimitrie Muscă este un inginer agronom din judeţul Arad care  se află în topul celor mai bogaţi fermieri din România. Una dintre afaceri este Societatea Agricolă Combinatul Agroindustrial Curtici. Dimitrie Musca a lucrat ani de zile la CAP.  De fapt, acesta conduce practic acelaşi CAP, convertit însă într-o întreprindere agricolă capitalist. Are un lanţ de magazine în tot judeţul. El a fost şi preşedinte al filialei PSD Arad şi un apropriat al fostului preşedinte Ioan Iliescu, chiar actualul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, în vizita de anul trecut de la Arad a ales să se întâlnească Dimitrie Muscă.

13. Alexandru Bercea este un om de afaceri care a dezvoltat în Arad mai multe cartiere rezidenţiale. Are o avere de aproximativ 50 de milioane de euro.

14.  Sandu Ion, fost atlet şi investitor în sport (UTA) se află printre cei mai bogați omeni din Arad. Are o avere estimată la aproximativ 35 milioane de euro. Acesta conduce compania PAB România, specializată în construcţii industriale, civile şi agricole.

15. Raul Bălănescu  este un om de afaceri care deţine compania Agrirom, o societate cu o cifră de afaceri de zeci de milioane de euro. Acesta a debutat în lumea afacerilor încă din anii ’90.

16.  Filip Miuţescu  este un om de afaceri care activează în domeniul transporturilor rutiere, dar şi în agricultură. Este un apropiat al primarului Gheorghe Falcă.

17.  Gheorghe  Cosma conduce una dintre cele mai mari şi mai prospere societăţi comerciale din municipiul Arad. Este vorba despre S.C. Cotta Internaţional SRL, înfiinţată în anul 2000, care are în prezent un efectiv de sute angajaţi. Societatea produce o gama largă de mobilier tapiţat - holuri, colţare, canapele, fotolii şi scaune. Acesta este bunicul fotbalistului George Ţucudean, component al echipei CFR Cluj.

18. Otto Szep este vicepreședinte al Tribunalului Arad și unul dintre oamenii cu cea mai bună imagine publică. A fost cel mai mediatizat personaj din breasla judecătorilor, iar implementarea unor proiecte pilot pentru Tribunalul Arad, cum ar fi studierea dosarelor pe rețeaua Internet, l-au plasat și mai mult în lumina refletoarelor. A fost unul dintre judecătorii implicați în diferitele tipuri de alegeri care au avut loc în județul Arad.

19. Aurel Ardelean este fondatorul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad dar şi membru al PNL Arad. De asemenea, este preşedintele Asociaţiei Monumentului Marii Uniri şi cel care, de facto, conduce univeristatea privată arădeană.

20.  Ramona Lile este rectorul Univerităţii „Aurel Vlaicu” din Arad şi unul dintre posibilii candidaţi ai PSD la Primăria Municipiului Arad. După plecarea Lizicăi Mihuț din fruntea UAV a preluat frâiele universității de stat arădene.

21. Gheorghe Seculici fost vicepremier al României, preşedinte al Consiliului Judeţean Arad este actualmente preşedintele Camerei de Comerţ Industie şi Agricultură Arad.  Deşi nu mai are inflenţa de acum 10 sau 15 ani Gheorghe Seculici este unul dintre sfătuitorii mai multor lideri politici arădeni. Faptul că este președintele CCIA Arad îi conferă o influență în ceea ce privește fimele arădene înscrise în Cameră.

22. Mihai Fifor este senator de Arad şi Ministru al Apărării în Guvernul României. S-a implicit în mai multe numiri de directori ale unor instituţii deconcentrate din Arad.

23. Dorel Căprar este preşedintele PSD Arad şi este cel care decide, în majoritatea cazurilor numirilor politice făcute de principalul partid de guvernământ.

24. Caius Parpală este fost preşedinte al Consiliului Judeţean Arad şi are influenţă asupra mai multor primari din judeţul Arad. A fost şi director al Drumurilor Municipale şi este finul preşedintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu.

25. Cristian Ispravnic este actualul director Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara. De-a lungul aniilor a mai ocupat funcţiile de director al Autorităţii Rutiere Române (ARR) Filiala Arad, dar şi al Agenţiei de Protecţie a Mediului. Este unul dintre vechii membri ai PSD Arad.

26. Gheorghe Furău este cel mai renumit medic ginecolog din Arad. Este consilier local al PSD și șeful secției de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Arad. Luările sale de poziție, în ceea ce privește sistemul de sănătate din Arad sunt luate în considerare chiar și de adversarii politici, experiența dobândită de-a lungul timpului îl face unul dintre cei mai influenți medici arădeni.

27. Adela Cristea este una dintre vocile societății civile arădene. A mobilizat societatea civilă pentru salvarea parcului Eminescu, atunci când autoritățile locale au dorit transformarea acestuia în parcare.

28. Dorina Lupşe este președinta Uniunii Locale a Asociațiilor Locative (ULAL) Arad. Din poziția pe care o are controlează asociațiile de proprietari din municipiu. 

29. Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, este de departe cea mai influentă persoană din biserica ortodoxă arădeană. Numirile pe diferite funcții în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, numirile în funcțiile de preoți în diferite parohii trec prin mâna ÎPS Timotei Seviciu.

30. Pavel Riviş Tipei este pastorul penticostal care a condus timp de 20 de ani cultul creștin-penticostal din România. Prin pozița deținută până nu demult a reușit să își impună unul dintre fii, pe Lucian, în postura de deputat al PDL Arad.

31.  Gheorghe Bănăţean este directorul Companiei de Apă Arad. Este unul dintre cei mai longevivi directori arădeni, iar societatea pe care o conduce are peste o mie de angajați. Este omul care nu a putut fi schimbat din funcție deși la un moment dat s-a făcut o coaliție politică pentru debarcarea lui.

32. Ion Şcheau este un prosper om de afaceri arădean care este implicat și în politică. A fost deputat, în perioada 2012-2016, iar acum activează în ALDE. Recent a decis să achiziționeze publicația Glasul Aradului, cu speranța unei propulsări serioase a liberal-democraților în alegeri care vor urma.

33. George Medinţu este un om de afaceri arădean care deși a stat câțiva ani după gratii, a reușit să revină în prim-plan. Compelxul comercial „Jackson”, ce funcționează de aproape un sfert de secol, este cel care i-a dat notorietate.  

34. Constantin Bișcă este arădeanul care a reușit prin sportul pe care îl practică să aducă tinerilor arădeni și nu numai pasiunea pentru mișcare. Are amenajate și două săli de sport. De asemenea, este campionul care în permanență convinge tineri să se pregătească pentru marile campionate naționale și internaționale de fitness.

35. Balla Geza este oenologul care a pus bazele cramei din Miniș, promovând vinurile peste hotare și a reușit să facă un pol de atracție turistică unde au loc degustări de vinuri. Vinurile produse de el se consumă în restaurante cu stele Michelin, lucru cu care puține crame din România se pot lăuda.

36. Florin Farcaşiu este cel mai longeviv primar din România. De 28 de ani este primarul comunei Tîrnova și este cel care are un cuvânt greu de spus în sfera primarilor liberali, în special în rândul celor proveniți din vechiul PNL. Cei mai mulți dintre edili apelează la Florin Farcașiu atunci când vine vorba despre accesarea unor proiecte administrative.

37. Mihaela Vasil este de aproximativ zece ani director al Casei de Pensii din Arad. Deși a fost pusă pe această funcție de PDL, schimbările de guverne nu au clintit-o din poziția deținută.

38.  Ovidiu Palcu este un om de afaceri arădean care a derulat și mai derulează afaceri oneroase cu statul. Pe lângă acestea, Palcu are afaceri puternice în Ucraina, în domeniul construcțiilor.

39. Eli Lăslean este o creatoare de modă care activează de un sfert de secol în acest domeniu. Rochiile acesteia au fost îmbrăcate de multe vedete din România chiar și de șoția președintelui Klaus Iohannis.

40. Ioan Marin Crişan este președintele Patronatului Român filiala Arad și cel care deține școala de sudură „Crișan”. Urmează să pună bazele unei academii de sudură, care ar urma să fie cea mai puternică din Sud-Estul Europei.

Comentarii

vorbiti prostii

11.04.2018 13:23

cei mai influenti aradeni sunt urmatorii:1. Dacian Don, jurnalist, poet2. Dorina Avramut- Chirila, geniu3.Titca Cristian , jurnalist4.Florin Remetean, om politic5.Viorel Simulov, poet, barman6. Petru M Has, om de cultura7.Petru Burca, patron restaurantul Bucegi

Marin

13.04.2018 13:18

Cum de nu a reusit antreprenorul Simion Ioan Apreutese sa ajunga in top 40?

Adauga comentariu