Veşti bune de la poliţie. A scăzut infracţionalitatea stradală în Arad, dar şi numărul accidentelor rutiere!

Aradul se află printre judeţele din România în care infracţionalitatea stradală este în scădere. Totodată şi infracţionalitatea sesizată şi accidentele rutiere sunt în scădere. La fel şi numărul victimelor acestora.

Noul inspector șef al IPJ Arad, comisar șef Alin Petecel, spune că astfel Aradul devine un oraş mai sigur, dacă este să ne uităm pe cifrele de la începutul anului şi până în prezent. Acestea arată clar că infracşionalitatea a scăzut.

 „La nivelul infracționalității sesizate cunoaștem o scădere de 925 de fapte. Procentual este o scădere de 14 la sută. În ceea ce înseamnă infracționalitatea stradală, scăderea este de 164 de fapte, cu 41 de procente mai puțin. Ne referim aici la criminalitatea comisă în mediul stradal. De asemenea, un alt indicator important este disciplina rutieră. La fel ca și precedenții indicatori, trendul este descendent, astfel că, în urma măsurilor dispuse de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Arad, accidentele grave au scăzut cu 14, dintr-un număr de 108 la momentul acesta. De asemenea, numărul persoanelor rănite grav în urma accidentelor rutiere, a scăzut cu 10, dintr-un număr de 22, iar numărul persoanelor decedate în urma acestor accidente rutiere a scăzut cu 13, în momentul acesta fiind de 37”, a declarat  comisar șef Alin Petecel.

Acesta a prezentat şi datele privind intervenţiile, semnalările venite prin numărul de urgență 112, dar şi despre acţiunile din pandemie.

Poliţiştii au intervenit în acest an la peste 10.000 de semnalări venite prin numărul de urgență 112 sau direct de la cetățeni. Au fost executate 97 de percheziții domiciliare, au intervenit la 10.038 de semnalări la evenimente prin 112 sau venite direct de la cetățeni, au executat 475 de mandate de aducere și au destructurat șase grupări infracționale sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet, situație în care au fost luate măsuri preventive cu privire la 101 persoane, iar față de 53 au fost emise mandate de arestare preventivă, în timp ce 18 persoane au fost trimise în judecată.

De asemenea, comisarul șef Alin Petecel spune că multe acţiuni au avut loc încă de la începutul pandemiei: „La nivelul județului Arad, au fost organizate și executate 1.234 de acțiuni punctuale în medii de interes. Au fost verificate 6.029 de societăți comerciale de la impunerea respectării interdicțiilor pe timpul stării de urgență, respectiv a stării de alertă. În contextul prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 au fost aplicate 6.438 de sancțiuni contravenționale și, de asemenea, au fost întocmite 22 de dosare penale. De asemenea, colegii mei verifică zilnic respectarea de către persoane aflate în izolare a modului în care acestea înțeleg să respecte interdicțiile impuse de cadrul legal”.

La conferinţa de presă la care au fost prezentate aceste date au participat şi şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, subcomisar de poliţie, Flavius Olari, dar şi Ag. şef. Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

Adauga comentariu