Vânzătoarea unui hipermarket din Arad a fost bătută de o clientă

Vânzătoarea unui hipermarket din municipiul Arad a fost luată la bătaie de o clientă recalcitrantă. Nemulţumită de modul în care a fost servită, clienta i-a aplicat vânzătoarei mai multe lovituri. Incidentul s-a petrecut la finele lunii noiembrie a anului trecut, însă de abia acum poliţiştii au reuşit identificarea clientei violente.    

„Din cercetările efectuate de polițisti, s-a stabilit ca la data de 25 noiembrie 2018, in timp ce se afla intr-un hiperpermarket din municipiu, fiind nemulţumită de modul în care a fost servită de unul dintre angajați, o femeie de 38 de ani ar fi aplicat mai multe lovituri la nivelul feţei persoanei vătămate, părăsind ulterior unitatea comercială. Pe numele clientei nemulțumite polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, spun reprezentanţii IPJ Arad.

Sursa foto: b1.ro

Adauga comentariu