Vacanțele și pandemia, în Emirate. Ce aplicație trebuie descărcată pe telefon, cât costă un test Covid și ce obiective merită vizitate în Abu Dhabi, paradisul din deșert!

Vaccin, teste și multă răbdare. De acest lucru au nevoie românii care pleacă în timpul pandemiei într-o vacanță peste hotare. Dacă țara în care merg nu face parte din UE la întoarcele fără cele amintite se stă în carantină. Cert este că înainte de fiecare călătorie este bine să se citească măsurile din fiecare țară.

De exemplu, pentru a intra în Emirate este nevoie de test Covid făcut cu cel mult 48 de ore înainte pentru Abu Dhabi și 72 pentru Dubai.  Înainte de îmbarcare ar fi bine să vă înregistrați prin serviciul ICA Smart Travel, iar după să descărcați aplicația Alhosn, deoarece la aterizare în Abu Dhabi se va primi un cod. Pe aplicație o să apară testele și vaccinul făcut. Aplicația trebuie arătată la intrarea în orice spațiu public, mai puțin în magazinele mici și alimentări. Deși se pleacă cu test Covid din România pe aeroportul din Abu Dhabi toată lumea este supusă în mod gratuit unei noi testări după care se poate pleca la hotel. Rezultatul este primit după aproximativ 90 de minute, iar dacă este negativ persoana respectivă are liber să se plimbe pe unde dorește, doar să aibă dovada testului la ea. Neaparat să aveți la voi un număr de telefon care are roming pentru a putea primi sms-ul din aeroport. Se mai cere un test în ziua a 6 de la sosire, iar cine dorește intrarea la evenimente speciale, unde este mai multă lume trebuie să aibă un test făcut cu cel mult 96 de ore înainte.

Testele PCR se fac la laboratoare sau spitale, iar prețul este de 50 AED adică 59,55 lei. Cu mult mai ieftine decât la noi în țară,  unde un test PCR depășeste 220 de lei. În Abu Dhabi se plătește mai mult pe un test PCR doar dacă se dorește primirea lui în 2, 3 ore, ci nu în 24. Prețul variază între 200 și 350 AED. Masca este obligatorie peste tot, atât pe stradă, cât și în spații închise. Prețurile la mâncare diferă în funcție de restaurant. De exemplu,  cei care aleg să servească masa pe vapor trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar. O porție de cartofi sau orez și pește poate ajunge la 150 AED.

La restaurante două persoane pot mânca pe săturate cu această sumă de bani. Pe lângă preparatele locale se găsesc și mâncăruri specifice indiene, iar o stradă este dedicată magazinelor cu bijuterii din aur. Și în aeroporturi prețurile sunt destul de piperate începând chiar cu cel din București, apoi Doha și Abu Dhabi.

Intrarea la unele obiective din Abu Dhabi este gratuită, cum ar fi la Marea Moschee, care este cea mai mare din Emirate și a opta cea mai mare din lume. Fondatorul ei este Zayed bin Sultan Al Nahyan. Moscheea are o capacitate de aproximativ 40 de mii de oameni, iar sala de rugăciuni, care permite doar musulmanii de sex masculin, este proiectată pentru 7 mii de închinători.

Se poate intra pentru vizitare doar dacă ești îmbrăcat decent, iar femeile trebuie să aibă capul acoperit și pantaloni lungi sau rochie lungă. Înainte de a intra trebuie să te înregistrezi cu nume, prenume și țara de unde ești. Vizita este gândită astfel încât să nu se aglomereze mai ales în timpul pandemiei. Totul este delimitat, se intră pe un traseu și se iasă pe altul. Se pot face fotografii doar în anumite zone din interiorul moscheei. Toți cei care o vizitează spun că simt o încărcătură spirituală. Intrarea se face printr-o cupolă în subteran, unde este un mare centru comercial cu numeroase magazine și locuri de servit masa.

Un alt obiectiv la care se intră gratuit în Abu Dhabi este Heritage Village Abu Dhabi. Acest loc merită vizitat pentru o experiență cu adevărat captivantă, care vă duce înapoi la aspectele ingenioase ale stilului de viață beduin și la istoria bogată a Emiratelor Arabe Unite. Este o oază tradițională de sat, care oferă străluciri ale vieții din Emiratele Arabe Unite înainte de boom-ul petrolului. Se găsesc colibe de piatră, corturi beduine și case din frunze de palmier.

Un alt obiectiv este Luvru Abu Dhabi. Muzeul este rezultatul unui parteneriat fără precedent între Franța și Emiratele Arabe Unite. Bitetul de intrare este pentru un adult de 60 AED.

Național Aquarium este un alt loc în care prețul de intrare este mai mare. Pentru două persoane intrarea este de aproximativ 450 de lei. Doar copiii sub vârsta de 3 ani intră gratuit. Acest preț include și o plimbare cu barca care are fundul transparent. Este cel mai mare acvariu din Orientul Mijlociu cu peste 46.000 de animale din peste 300 de specii unice. Răspândite în 10 zone cu tematică nautică, de la comorile naturale ale Emiratelor Arabe Unite, epave scufundate și peșteri atlantice, până la păduri inundate, vulcani înflăcărați și un ocean înghețat.

Un alt loc spectaculos care merită vizitat este Festivalul Sheikh Zayed. Vorbim  despre un festival de divertisment cultural. Festivalul a început în luna noiembrie și se va încheia în aprilie. Include un parc luminos care strălucește cu culori uluitoare. Cu ocazia celei de-a 50-a aniversări de la înființarea Emiratelor Arabe Unite, Festivalul include o expoziție de artă unică care trece în revistă călătoria Emiratelor Arabe Unite în ultimii 50 de ani, subliniind rolul jucat de regretatul șeic Zayed bin Sultan Al Nahyan.

Prețul biletului de intrare este 5 AED. Intrarea este gratuită pentru copiii sub 3 ani și pentru cei cu vârsta peste 65 de ani. Se intră la festival cu Green Pass pe aplicația AlHosn sau rezultat  negativ COVID-19 PCR cu 96 de ore înainte. Din cadrul festivalului de sărbători au făcut parte și români, printre care și tânăra arădeancă Cristina Coraș alături de soțul ei Samuel.

În ceea ce privește prețul de cazare în Abu Dhabi putem spune că acesta diferă în funcție de zonă. De exemplu, la Ramada Corniche prețul a fost de aproximativ 400 de lei pe noapte camera cu două paturi. În ceea ce privește biletul de avion, prețul diferă în funcție de perioadă aleasă. Până în Abu Dhabi din zona de Vest a țării poți lua un avion de la Timișoara până la București. Zborul fiind de o oră. Apoi de la București la Doha (escală ) durata zborului fiind de 4 ore și 40 de minute. Iar de la Doha la Abu Dhabi durata este de 1 oră și 5 minute.

De menționat că în această perioadă ziua în Abu Dhabi este destul de cald, se poate face și plajă, apa are însă temperaturi mai scăzute, însă seară se face răcoare. De asemenea, aerul condiționt este pornit în toate locurile publice și în taxiuri. În unele locuri la plăjă se intră gratuit, în altele se plătește 10 AED. Spațiul este delimitat cu cercuri pentru a se putea păstra distanța. Prețul unei umbreluțe cu două șezlonguri este de 25 AED.

Abu Dhabi este capitala Emitarelor Arabe Unite și se merită să fie vizitată. Clădirile impunătoare, materaiele din care este construit fiecare obiectiv, curățenia și mai ales mașinile de lux îți arată că te afli în altă lume. Nu există pe străzi nici o mașină veche, toate care ciruclă sunt noi. Abu Dhabi a fost numit paradisul din deșert datorită tuturor acestor lucruri.

Corniche este un alt motiv pentru care trebuie vizitat orașul. Șosea este unică și contribuie prin lux la renumele zonei, adică de paradis.  Bulevardul se întinde pe o lungime de 9 km fiind una dintre cele mai populare atracții de aici. La fiecare intersecție se află câte o fântână arteziană.  Prin urmare dacă respectații  măsurile impuse de autorități puteți să aveți o vacanță reușită în Emirate unde turiștii sunt tratați cu mult respect.

Pentru a reveni în țară este nevoie de test și vaccin. La Aeroportul Internațional Herni Coandă din București te întâmpină o „armată” de angajați ai DSP care verifică documentele. După ce primești acceptul treci pe la poliția de frontieră. Cei care nu respectă măsurile și nu prezintă test și vaccin și se întorc din țări non-UE sunt trimiși în carantină. De asemenea, la intrarea în țară trebuie completat un chestionar. Poliţia de Frontieră a precizat că persoana care nu are completat formularul digital de intrare în România poate face acest lucru în termen de 24 de ore de la intrarea în ţară, iar în caz contrar va fi primi o amendă cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de lei.

Adauga comentariu