UTA pierde primul meci din actualul sezon al Ligii I, după o partidă spectaculoasă cu Poli Iaşi

UTA a pierdut duminică prima partidă din actualul sezon al Ligii I. La Arad a venit Politehnica Iaşi, o formaţie care a arătat mai multă maturitate în joc decât trupa antrenată de Laszlo Balint.

Ieşenii încep mai bine meciul şi în minutul 23, Platini scapă singur cu portarul Moldovan, însă ratează deschiderea scorului. După doar patru minute, Ciprian Rus reuşeşte să deschidă scorul, în urma unei pase dela Hora. Atacantul Iaşiului, Adrian Cristea reuşeşte să restabilească egalitatea în minutul 35, după un şut în diagonală de la marginea careului arădean.

Portarul Moldovan comite o gafă, cu cinci minute înainte de pauză, însă reuşeşte să îşi repare greşeala şi UTA scapă cu faţa curată. Prima parte a arătat o echipă arădeană destul de moale, iar o Poli Iaşi pregătită să speculeze pe contraatac.

În prima parte a reprizei secunde, Poli putea trece în avantaj, însă Vanzo ratează de puţin ţinta, în urma unui şut de la distanţă, iar lui Adrian Cristea îi este refuzat un gol pe motiv de offside. Contrar celor arătate în teren, UTA reuşeşte să treacă în avantaj, în urma unui gol magnific reuşit de Ursu, în minutul 61. Acesta a şutat de la distanţă, din poziţie lateral dreaptă, iar balonul a mers în vinclul porţii lui Axinte. Deşi era în avantaj, UTA a continuat să atace.

În miunutul 76, oaspeţii egalează din nou, în urma reuşitei lui Platini, care a trimis plasat din interiorul careului arădean. Minutul 84 aduce o nouă reuşită de senzaţie, de această dată în dreptul ieşenilor. Acesta şutează cu stângul, plasat, în vinclul porţii arădene.

UTA a acumulat, după patru partide, trei puncte şi urmează deplasarea  la Dinamo Bucureşti.

Adauga comentariu