UTA obţine egal la Hermannstadt! Cinci din şapte „X”-uri pentru trupa lui Balint

UTA a obţinut un nou egal, în deplasarea de la Hermannstadt, partidă disputată la Mediaş. Meciul a fost unul frumos, în ciuda partidelor mai puţin reuşite ale celor două combatante şi în pofida ploii care a căzut necontenit pe tot parcursul celor 90 de minute.

Gazdele încep meciul în forţă şi reuşesc să deschidă scorul în minutul 5. Un corner executat de Santos de pe partea dreaptă este transformat în gol de reluarea cu capul a lui Addae.

Sibienii îşi puteau majora avantajul în minutul 13, însă intervenţia portarului Iacob salvează UTA. Balonul şutat de Mayoral din interiorul careului mare este respins în corner de apărătorul buturilor arădene.

În minutul 40, arădenii trimit primul şut pe spaţiul porţii, în urma unei acţiuni mai închegate de atac. Neluţ Roşu şutează puternic de la marginea careului, însă portarul Cristiano respinge în corner.

UTA a controlat a doua jumătate a primei reprize, însă fără a avea ocazii clare de a marca.

În minutul 49 are loc o eroare mare în apărarea UTA-ei, după ce Roumpoulaku vrea să trimită „acasă” un balon, acesta este recuperat de Fortes. Balonul este pasat la Mayoral, dar acesta îşi face preluarea prea lungă şi portarul arădean culege mingea.

Arădenii puteau egala în minutul 52, atunci când Hora trimite un şut puternic, care este scos în corner de Cristiano. Patru minute mai târziu, Ciprian Rus are şansa egalării însă trage puternic peste poartă din 7-8 metri.

Egalarea vine în minutul 75, atunci când Rusu obţine o lovitură liberă de la 18 metri de poarta adversă. Hora execută excelent şi face 1-1.

Ultimele zece minute ale partidei s-au jucat pe contre, ambele formaţii putând să încline balanţa pe final, dar în cele din urmă a rămas egal.

UTA remizează pentru a cincea oară în cele şapte etape scurse de la debutul acestui sezon al Ligii I.

Sursa foto: FC Hermannstadt

Adauga comentariu