UTA face egal la Metaloglobus, într-un meci spectaculos cu multe faze de poartă

UTA îşi menţine prima poziţie în clasamentul ligii secunde de fotbal, în urma egalului obţinut, duminică, în deplasarea de l Metaloglobus. A fost 1-1, într-o partidă spectaculoasă, cu multe faze de poartă.

Partida a fost una extrem de disputată, oricare din cele două combatate putând să-şi adjudece toate cele trei puncte puse în jos. Au fost ocazii, unele foarte mari, la ambele porţi, cei doi aparători ai buturilor reuşind să aibă intervenţii miraculoase.

UTA începe mai bine meciul şi pune stăpânire pe mijlocul trenului. Arădenii deschid repede scorul, în minutul 7, atunci când o centrare de pe partea dreaptă a lui Ursu îl găseşte pe Miculescu în poziţie excelentă. Acesta îşi dă drumul în alunecare şi reuşeşte să deschidă scorul. UTA are şansa de a-şi dubla avantajul, însă Ursu, scăpat singur, trimite pe lângă poarta lui Gavrilaş.

Prima şansă bună a gazdelor vine abia în minutul 30, atunci când în urma unui corner, Lungu trimite din câţiva metri pe lângă poarta arădeană. Bucureştenii egalează pe finalul primei reprize, în urma unei lovituri de colţ. Sava centrează de pe dreapta, Herea reia cu capul, iar fundaşul arădean Andrei Rus trimite balonul în propria poartă.

UTA puteA reveni în avantaj, chiar în debutul părţii secunde. Ursu primeşte un balon la 10 metri de poarta adversă, şutează însă portarul bucureştenilor intervine şi acordă corner.

Minutul 74 aduce o dublă ocazie imensă pentru UTA. Moise trage puternic de la 25 de metri, portarul Gavrilaş respinge în faţă chiar la Bustea. Acesta, liber în doar opt metri, trimite spre poartă, însă acelaşi Gavrilaş intervine salvator. Minutul 77 aduce un cartronaş roşu pentru jucătorul lui Metaloglobus, Sava. Acesta face un henţ şi primeşte al doilea galben. UTA putea tranşa meciul cu opt minute înainte de final, însă bara îi salvează pe cei de la Metaloglobus, la şutul lui Ciprian Rus. În minutul 90, arădeanul Tomozei părăseşte terenul accidentat, în condiţiile în care tehnicianul UTA-ei făcuse toate schimbările, egalitatea pe teren se restabileşte.

Gazdele puteau da lovitura în minutul 90+3, atunci când în urma unei acţiuni de atac prelungită, balonul şutat de Lungu loveşte mâna lui Ilie, însă centralul nu vede infracţiunea şi nu acordă penalty pentru gazde.

Pentru UTA urmează meciul de la Bucureşti, contra Rapidului, partidă ce se va disputa săptămâna viitoare, miercuri.    

Foto: Digisport

Adauga comentariu