UTA-Campionii FC Argeş 1-1. Arădenii continuă seria egalurilor în Liga I

UTA a terminat la egalitate, 1-1, în deplasarea de vineri de la Piteşti, în prima partidă a etapei a treia a Ligii I. Echipa lui Balint a deschis repede scorul, în minutul 11, atunci când în urma unei aruncări de la margine, balonul ajunge la Bustea, care cu un şut puternic de la 22 de metri trimite mingea în poarta piteştenilor.

UTA putea să îşi mărească avantajul până la pauză, însă Cipri Rus, în minutul 30 şi Hora, şase minute mai târziu, ratează. În minutul 37, Rompoulakou centrează din stânga, Tofan deviază balonul cu mâna, însă arădenii nu primesc meritata lovitură de pedeapsă.

Partea secundă aduce ocazii pentru ambele formaţii, însă până în minutul 76, nu se întâmplă nimic nortabil. În acel minut, Malele trece pe lângă Ilie, care greşeşte alunecarea, şi înscrie plasat pe lângă portarul UTA-ei.

Meciul se încheie la egalitate, iar UTA este la al treilea meci, din tot atâtea, încheiat nedecis.

Adauga comentariu