UPU SMURD Sântana are activitatea sistată, iar personalul a fost mutat la UPU Arad

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis sistarea activității medicale a punctului de lucru UPU SMURD Sântana. Decizia a fost luată ca urmare  a creșterii numărului de pacienți, care se prezintă în Unitatea Primire Urgențe din Arad cu suspiciune de infectare cu virusul SARS CoV-2 sau cu alte afecțiuni de sănătate şi faptul că aici sunt funcționale circuite separate, pentru pacienții cu suspiciune de COVID-19 respectiv pentru cei care se prezintă cu alte afecțiuni de sănătate.

Pentru gestionarea eficientă a activității Unității Primire Urgențe Arad este nevoie de un număr mai mare de personal medical ceea ce a determinat conducerea Spitalului Judeţean să apeleze la medicii și asistentele care își desfășurau activitatea la UPU Sântana.

”Am fost nevoiți să luăm această decizie deoarece avem nevoie de personal la Arad, unde se prezintă un număr mult mai mare de pacienți care necesită intervenții medicale de urgență. Este o decizie temporară iar în momentul în care situația va permite, vom redeschide UPU SMURD Sântana”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.

Adauga comentariu