UPDATE Femeia dispărută în urmă cu o săptămână a fost găsită moartă

În urmă cu o săptămână o tânără din Arad  posta pe Facebook un anunţ prin care ruga arădenii să o ajute să îşi găsească mama dispărută din cartierul Afla. Din păcate familia a primit în Vinerea Mare o veste tristă. Femeia (51 ani) a fost găsită moartă.  
 „Cu cea mai mare tristețe în suflet va anunț ca am găsit-o astăzi (n.r. ieri) pe mamica blândă și bună, mamica mea cu chip de înger, bunicuţa perfectă, caldă și duioasă, care din păcate nu mai este printre noi, sunt sigură că Dumnezeu are grija de ea aşa cum știe el mai bine și doar el știe de ce a ales să fie aşa”, este mesajul fiicei.

Din informaţiile pe care le avem cadavrul femeii a fost găsit lângă Mureş.

UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad au declarat:

„Un bărbat a apelat SNUAU 112 ieri, în jurul orei 16,50, sesizând că, în zona plajei “Zori de zi”, din Pădurea Ceala, este un cadavru care plutește pe râul Mureș.

Un echipaj ISU a adus cadavrul la mal, din primele informații fiind vorba despre o persoană de sex feminin, de 51 de ani, a cărei dispariție a fost mediatizată în data de 22 aprilie a.c.

Din primele cercetări nu sunt indicii cu privire la săvârșirea unei fapte penale, cadavrul fiind transportat la SJML în vederea efectuării autopsiei”.

Adauga comentariu