Un tânăr din Pecica s-a urcat la volan după ce a consumat cannabis

Încă un tânar s-a urcat la volan după ce a consumat droguri. Acesta a fost prins, în trafic, în seara zilei de 22 iunie, de către polițiștii orașului Pecica.

Este vorba despre un pecican de 23 de ani, care a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, fiind sub influența substanețelor psihotrope.

„Testarea cu aparatul DrugTest a indicat o valoare pozitivă pentru substanța TH-5 (cannabis). Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor din sânge, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere”, spun reprezentanţii IPJ Arad.

 

Adauga comentariu