Un motociclist din Chișineu-Criș este în comă, în urma unui accident petrecut pe drumul Arad-Oradea

Un motociclist din orașul arădean Chișineu-Criș a fost victima unui grav accident de circulație petrecut pe drumul Arad-Oradea. Acesta este în comă și a fost internat la Spitalul Județean Bihor.

Accidentul s-a produs din cauza unui utilaj transportat de un tractor.

„Un tractor care tracta un erbicidator era condus de un bihorean de 48 ani din Nojorid care circula pe direcţia Oradea-Arad. Din cauză că braţul erbicidatorului nu a fost asigurat corespunzător, acesta s-a deschis şi a accidentat un bărbat de 34 de ani, din localitatea Chişineu Criş, judeţul Arad, care se deplasa din sens opus, pe motocicletă", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bihor.

Victima are 34 de ani, iar unul dintre prietenii lui, aflați pe un alt motor povestește cum s-a întâmplat accidentul.

"Am pornit împreună la paradă. Pe drum, lângă Salonta, ne-a depăşit un grup de motociclişti din Ungaria şi un Passat. Lângă Gepiu, am văzut tractorul care venea din faţă. A trecut grupul din Ungaria, Passat-ul, iar apoi dintr-o dată s-a deschis braţul. Oliver a încercat să se aplece, dar n-a mai apucat şi a căzut. Eu circulam în spatele lui, am apucat să mă aplec, să trec pe sub tijă, şi m-am oprit", a povestit pentru ebihoreanul.ro Sorin Rusu, prietenul victimei.

Foto: ebihoreanul.ro

Adauga comentariu