Un fost vameș este cercetat pentru o avere ce nu o poate justifica

Un fost vameș este cercetat de către Agenția Națională de Integritate pentru o avere pe care nu o poate justifica. Este vorba despre Feneșan Mihnea Ion, fost funcționar public (inspector vamal) în cadrul Direcției Regionale Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, Județul Timiș. 
Astfel, Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 188.920 lei (aproximativ 53.374 euro), între averea dobândită și veniturile realizate de către Feneșan Mihnea Ion. 

 “Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către

Feneșan Mihnea Ion. Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Bărbatul nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, spun reprezentanții Agenției Naționale de Integritate. 

 


Adauga comentariu