Un arădean vrea să își scoată bebelușul din spital și acuză condițiile insalubre de la secția de Pediatrie

Arădeanul Dragoș Grămadă, tatăl unui copil de doar câteva săptămâni, a solicitat conducerii Spitalului Județean Arad externarea bebelușului său din cauza condițiilor insalubre din spital.

Bebelușul Lucas Grămadă s-a născut pe data de 27 martie 2018 și este internat pe secția Pediatrie I a Spitalului Județean Arad. Acesta a fost diagnosticat cu laringită și a  fost internat în spital în cursul serii de marți.

După nici 24 de ore de la internare, tatăl bebelușului a făcut o cerere scrisă către conuderea spitalului pentru ca cel mic să fie externat.

Acesta susține că nimeni nu ține cont de solicitarea făcută de el și afirmă că medicii refuză externarea bebelușului.

Dragoș Grămadă spune că fiul lui are o formă lejeră de laringită. Acesta susține că o doctoriță i-a spus că afecțiunea micuțului poate fi tratată la domiciliu. „Copilul a fost internat marți seara. Are o formă ușoară de laringită. Doctorița care se ocupa de el a spus că ne poate da rețetă și să îl tratăm acasă. Acum mi-au spus că nu vor să îl externeze la cerere”, povestește Dragoș Grămadă. 

Simina Roz, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad, a declarat pentru ziardearad.ro că solicitarea de externare a fost trimisă conducerii unităţii, nu mediilor, aşa cum ar fi normal. „Conducerea Spitalului Judeţean a primit o solicitare pentru externare, însă aceasta trebuia transmisă medicilor, nu managerului. Ulterior această solicitare a fost transmisă mai departe şi nu va fi nicio problemă cu externarea, atât timp cât părintele copilului dă o declaraţie pe proprie răspundere. În ceea ce priveşte condiţiile din secţie, consider că acestea nu sunt insalubre”, ne-a declarat Simina Roz.

Cel care a reclamat situaţia, adică Dragoş Grămadă, ne-a transmis mai multe imagini din salonul în care este internat copilul lui, iar din acestea se pot observa o canapea, pe care doarme mama bebeluşului, crăpată şi câteva „contuzii” ale peretului şi o alta la vană.

Comentarii

Andrei

26.04.2018 21:18

Aceasta problema nu este de ieri de azi. Aceasta problema este decand lumea in aceasta sectie, dar problema cea mai grava este faptul ca C.J.A. NU vrea sa investeasca bani in aceasta sectie de pediatrie si asteapta investitii numai de la ONG-urile aradene. RUSINE CIONCA SI RUSINE BILCEA.

Adauga comentariu