Ultima fotografie cu Miki, motociclistul mort în accident!

Motociclistul mort aseară pe şosea este Miki Lukacs, cel care avea pe Facebook contul Miki Moto. Apropiaţii spun că era un iubitor al motoarelor. Acesta a postat o fotografie cu el pe Facebook chiar înainte cu o oră să moară în accidentul cu motocicleta petrecut aproape de intrarea în localitatea Covăsânț.

„Nu pot să cred, sunt în stare de șoc! A picat această veste, ca un ciocan în moalele capului! Dumnezeu să aibe grijă de sufletul tău bun, frate drag! Încă mai sper să fie doar un zvon neadevărat!”, este unul dintre mesajele postate pe Facebook.

Toţi spun despre el că era un om plin de viaţă. În urmă cu două săptămâni chiar posta pe pagina sa un mesaj despre fericire:

Dincolo de aparente...

.....''Fericirea

Unii cred că fericirea înseamnă, bani, alții, poziție socială. Unii cred că fericirea este echivalentă cu faima, alții, cu țoale de firmă. Unii cred că fericirea înseamnă sănătate, alții cred că, carieră.

Fericirea reprezintă altceva pentru fiecare om în parte. Este o stare de spirit provocată de diverși factori.

Personal cred că fericirea înseamnă să fii în armonie cu tine, fizic, moral, spiritual. Să fii apreciat și iubit pentru ceea ce ești, nu pentru bunurile materiale. Să ai un om alături de care să fii tu, fără măști sau alte artificii. Să-ți permiți să râzi alături de el în hohote, dar și să plângi, dacă așa simți. Să taci, fără să te simți stânjenit, o persoană care să te înțeleagă, să te asculte în momentele dificile, fără să te acuze, judece, condamne.

Fericirea înseamnă recunoștință pentru fiecare zi trăită, capacitatea de a te bucura de  chestiile mărunte (care la sfârșit se dovedesc a fi cele mai importante), iubirea pe care o simți pentru tine, dar și pentru cei din preajmă, conștientizarea faptului că trecutul nu poate fi schimbat, în schimb, ai un cuvânt de spus în privința viitorului.

Fericirea înseamnă să fii așteptat cu iubire acolo unde îți dorești din tot sufletul să ajungi.,,

Citeşte şi: Motociclist mort în apropiere de Ghioroc

Adauga comentariu