UDMR Arad și-a prezentat bilanțul la jumătatea mandatului

Reprezentanții Uniunii Democrate Maghiare din România, filiala Arad (UDMR) au prezentat, miercuri, într-o conferință de presă, realizările din cei doi ani de mandat.

Deputatul Petru Farago și consilierul județean Pero Tamas sunt cei care au prezentat activitatea. Petru Farago a vorbit despre cei doi ani de mandat care au trecut, dar și despre efectele pandemiei și ale războiului. „Am avut în cei doi ani situații neprevăzute cărora guvernarea a reușit să le facă față cu bine. Vă amintesc că am avut o explozie a prețurilor în ultima perioadă, preţurile la energie au explodat și am reușit să facem o lege care să permită persoanelor și firmelor din țară să facă față acestei creșteri a prețurilor. Tot așa, această inflație foarte mare, pe care nu am mai văzut-o de 20 de ani în România, ne-a făcut să ne înțelegem în guvern pe creșterea pensiilor și a salariului minim. În momentul de față, prețul la gaze, fără reglementări, ar fi dublu pentru cetățeni. Tot așa și la energie electrică, unde prețurile ar fi aproape triple fără reglementări. Am avut alte planuri, dar situația ne-a obligat să le punem deoparte. Ne-am propus să facem o nouă lege a minorităților, de pildă, dar suntem conștienți că nu este momentul potrivit. Unul dintre scopurile noastre a fost acela de a putea asigura bani pentru a moderniza țara, iar, în acest sens, cea mai mare realizare este programul Anghel Saligny. De asemenea, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a demarat un proiect de o importanță majoră și anume cel de construire a creșelor. De cel puțin 30 de ani nu s-au construit creșe”, declară deputatul Petru Farago.

Vorbim despre realizări acesta a amintit adoptarea bugetului pe anul viitor: „Avem în sfârșit buget la timp, ceea ce este un lucru bun pentru noi toți. E un buget bun pentru aceste vremuri pe care le trăim. Un buget care asigură atât creșterea pensiilor și salariului minim, cât și investițiile necesare pentru dezvoltarea țării”.

Consilierul județean, Pero Tamas, care deține și funcția de  președinte executiv, a vorbit atât despre activitatea din Consiliul Județean, cât și despre planurile partidului.

„Avem o colaborare cu PNL, nu suntem în opoziție, avem o relație bună cu conducerea consiliului. În acest mandat, există un consens pe toate proiectele inițiate de executiv și susținute de președinte. Am reuşit să obţinem bani pentru comunităţile cu primari UDMR, de pildă din 33.6 milioane de lei, 1.7 au ajuns la primăriile UDMR din judeţ. Prin Centrul Cultural Judeţean am reuşit să obţinem sprijin pentru toate evenimentele importante pentru comunitatea noastră, de la evenimentele comemorative până la Zilele Maghiare Arădene. Totodată, am obținut și finanțare pentru cultele religioase, unde din banii primiți s-au realizat lucrări de reparații la bisericile din localitățile județului. Despre activitatea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, filiala Ara pot să vă spun că vom avea alegeri interne pe toate nivelurile, local, județean, iar în aprilie vom avea un congres național, cel mai probabil la Timișoara. Încercăm deja să întocmim programe electorale, ne pregătim pentru 2024, un an dificil din punct de vedere politic”.

Adauga comentariu