Trei medici de la Spitalul Judeţean Arad au fost confirmaţi cu noul coronavirus!

Trei medici, dintre care unul rezident, angajați ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, au fost  diagnosticați pozitiv cu virusul SARS CoV-2.

Conform anchetei epidemiologice, unul dintre medici, care își desfășoră activitatea în cadrul Secției Clinice ORL s-a infectat în urma contactului cu persoane care provin dintr-una dintre localitățile carantinate ale județului Arad. Conform reprezentanţilor Spitalului Judeţean Arad,  medicul nu a intrat în contact cu pacienții secției și a solicitat testarea.

Al doilea medic, pediatru, a fost depistat pozitiv înainte de întoarcerea din zile libere plătite,conform protocolului stabilit la nivelul spitalului.

Medicul rezident (ortopedie)  s-a infectat în perioada concediului de odihnă, efectuat în Grecia, deoarece, la plecare, testul efectuat a fost negativ, iar testul de control, realizat înainte de începerea activității pe secție, a ieșit pozitiv.

Adauga comentariu