Trei arădeni, pe listele de europarlamentare. Ce șanse au Falcă, Pistru și Botoș pentru un loc la Bruxelles

Trei arădeni vor fi pe listele partidelor pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Gheorghe Falcă pe cea a liberalilor, Eusebiu Pistru pe cea a ALDE și Vlad Botoș pe cea a USR-PLUS.

Deputatul Eusebiu Pistru va ocupa, după ultimele informații confirmate chiar de el, locul 6, Vlad Botoș va fi pe locul 7 și Gheorghe Falcă pe locul 9. Dacă lista USR-PLUS este definitivată, cele ale PNL și ALDE nu sunt încă decise sută la sută, astfel că ar putea apărea modificări. Pe cea mai înaintată poziție dintre cele vehiculate pentru arădeni este Eusebiu Pistru, președintele ALDE Arad.

Pentru a putea spera la un mandat de europarlamentar, este necesar ca formațiunea sa să obțină cel puțin 15% la alegerile din 26 mai. Acest procent nu i-ar aduce automat un mandat de deputat european, însă ar exista șanse ca ALDE să mai ia un loc la redistribuire. Pentru ca Pistru să fie sigur că prinde legislativul din capitala Belgiei, a necesar un scor de 18 procente.

Vlad Botoș se va afla pe poziția a șaptea a alianței USR-PLUS, iar pentru a putea spera la un mandat european e necesar ca această alianță să obțină minimum 18%, lucru ce ar putea duce la obținerea unui mandat redistribuit și astfel la accesul locului șapte la un mandat. Pentru siguranță, alianța pe care o reprezintă ar trebui să obțină 21% din sufragii.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, este pe locul 9. Pentru ca liberalii să prindă cel puțin opt locuri cu șanse pentru al nouălea ar fi necesar un scor de măcar 24%. Pentru ca Falcă să fie sigur că părăsește Aradul, PNL ar trebui să ajungă la 27%. Rămâne de văzut dacă locurile actuale ale celor trei vor fi menținute. Jocurile de culise sunt în plină desfășurare iar o decizie finală va veni în următoarele săptămâni.

Adauga comentariu