TRAFIC DE „FEBRĂ” OLTENEASCĂ

„Un bărbat de 80 de ani, din orașul Corabia, este acuzat că a produs ilegal mii de litri de țuică.”, scrie hotnews.ro. Știrea aici nu e vârsta bătrânelului sau cantitatea de alcool pe care a produs-o, ci că acel oltean chiar crede că a produs țuică. Asta cred toți oltenii, că băutura aia neidentificabilă de o beau ei poate fi numită țuică. În cel mai bun caz, poate fi poreclită „țuică”.

Știrea corectă ar suna așa: „Un bărbat de 80 de ani, din orașul Corabia, este acuzat că a produs ilegal mii de litri dintr-o băutură alcoolică dubioasă, ce susține că ar fi țuică. Bărbatul este cercetat pentru fals în declarații.”

Ardelenii cred despre ei că sunt cei mai civilizați români, iar restul țării a abandonat lupta asta. Se mai fac glume cu noi că am fi lenți, dar, în principiu, suntem lăsați să credem că suntem miezul țării, că noi ducem România în spate, că fără banii noștri restul ar muri de foame. Poate n-om fi noi buricul României, dar un lucru e sigur: știm să facem țuică.

Bănățenii se cred „fruncea” țării și pun mazăre în toate mâncărurile, inclusiv în deserturi. Colegii de țară îi lasă pe bănățeni să creadă că sunt mazărea din salata de boeuf națională, exceptându-i pe olteni, dușmanii de moarte ai bănățenilor. Invazia oltenească din Banat e taxată dur la fiecare știre din Timișoara în care ni se spune că un OLTEAN a făcut un accident. N-or fi bănățenii chiar „fruncea” de pe care un paznic de supermarket ia temperatura poporului, dar un lucru e sigur: timișorenii nu mai sunt robii lui Nicolae.

Moldovenii se mândresc cu istoria lor, cu Ștefan cel Mare și Sfânt, cu mănăstirile, cu tradițiile, cu bucatele, iar ceilalți români fac glume despre ei că sunt alcoolici. Poate că se consumă un pic mai mult alcool în zona aia, dar probabil că și voi ați bea dacă ați fi văzut autostrăzi și drumuri, în general, doar la televizor. Moldovenii mai sunt cunoscuți și pentru femeile frumoase, iar asta e cea mai puternică armă din România. Dacă ar vrea, moldovenii ar putea fi patronii acestei țări, doar că nu vor.

Sudiștii sunt detestați de restul românilor pentru că sunt asociați unui singur oraș: Bucureștiul. Pentru cetățenii din celelalte regiuni, tot Sudul țării e un oraș mare care trebuie urât. Că degeaba ești ardelean sau moldovean, dacă nu urăști miticii. Iar sudiștii n-au nimic împotrivă, își duc existența în continuare crezând că ce mănâncă ei acolo e mâncare bună.

La fel cum cred oltenii că ce beau ei e țuică.

„Potrivit anchetatorilor, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Corabia au făcut miercuri percheziții la locuinţa unui bărbat de 80 de ani, într-un dosar penal vizând producerea ilegală de alcool. La locuinţa acestuia au fost găsite cazane artizanale de distilat alcool, precum şi cantitatea de 7.556 litri de țuică, depozitată în butoaie de plastic.”

Este lăudabil ce a reușit acest pensionar, mai ales că acasă la el au fost găsite sumele de 9.250 de euro și 16.650 de lei. Deci, un veritabil magnat al alcoolului, un Al Capone oltean. Să produci 7.556 de litri de „febră” nu e la îndemâna oricui. Exceptându-i pe moroșeni, care chiar produc țuică, dar nu are nimeni curajul să meargă peste ei, că scot brișca.

În fine, bătrânelul a fost amendat cu 5.000 de lei, bani de țigări pentru un asemenea mogul.

Am fost odată în Oltenia și mi s-a pus „țuică” în pahar. Chiar a trebuit să mimez că mă strâmb, mai ceva cum mimează femeile orgasmul.

Adauga comentariu