„Torogoata lui Toiuţ”, colţul de Rai din Munţii Apuseni unde şi arădenii îşi petrec sfârşitul de săptămână

România are multe zone pe care le putem numi colţ de Rai, zone în care natura este la ea acasă, iar gazdele fac tot ce pot ca oaspeţii să se simtă bine. Un astfel de loc este şi zona Munţiilor Apuseni. Peisajul îţi fură privirea şi crezi că te afli într-o lume de poveste. Mai ales în această perioadă, când natura a revenit la viaţă, iar aerul de munte îţi taie răsuflarea cu mireasma florilor. Iarba verde, copacii falnici, potecile de munte şi nu în ultimul rând gospodarii te fac să crezi că ai ajuns într-un colţ de Rai. Odată ajuns sus găseşti pe ici pe colo câte un localnic prin grădină, casele sunt destul de departe una de alta, doar drumul principal este asfaltat, însă potecile şi drumul de ţară sunt cele care redau frumuseşte locului. Fiind aproape de judeţul nostru, Alba este vizitată de mulţi arădeni. Cei mai mulţi aleg muntele pentru schi (Arieşeni) dar sunt unii care merg acolo şi în celelalte anotimpuri. O cabană din comuna Scărişoara, judeţul Alba construită de familia Vîrciu este desprinsă parcă din poveste.

Locaţia se află în comuna Scărişoara, satul Lezpezea. Drumul până acolo se face în două etape şi asta depinde de anotimp. Când vremea este frumoasă se poate merge cu maşina (cei care au 4x4) chiar până la cabană, iar dacă vremea nu permite se lasă maşina la drumul principal şi de acolo câţiva kilometri se parcurg pe jos. Kilometri pe care nu îi simţi doarece peisajul este de vis, mai faci o poză, mai mănânci o frăguţă sau întrebi un localnic de vorbă şi de trezeşti că ai ajuns. Ciprian Vîrciu, copilul familiei este cel care întâmpină oaspeţii la şoseaua principală şi care le cară bagajele cu maşina dacă drumul de pământ pânâ la el se continuă pe jos.

Ca să ajungi la cabană treci prin gospodăria lor, ieşi apoi pe poarta ocolului şi dai de Rai. De acolo se văd munţii şi văile. Un frasin bâtrân te întâmpină în grădină, iar de el este prins un leagăn. Majoritatea celor care urcă acolo merg cu recomandări, vestea că acolo este o cabană de vis s-a dus prin viu grai. Gazdele te întâmpină cu cele mai bune mâncăruri şi prăjituri toate preparate cu ingrediente din grădina sau ocolul lor. Puţine sunt lucrurile pe care le cumpără de la oraş. Şi pâinea este de casă la fel şi vişinata, merişorata şi alte băuturi. Laptele proaspăt şi smântâna nu lipsesc de pe masă.

 Felicia Vîrciu se ocupă de partea cu mâncarea, ajutată de soţul Toiuţ şi copilul Ciprian. Ei trei sunt cei care îţi fac şederea foarte confortabilă. Când se lasă seara, Toiuţ şi Ciprian cântă la torogoată. Şi cabana au numit-o „Torogoata lui Toiuţ”. Cirprian este pasionat de muzică, atfel încât şi studiile universitare tot pe această specializare sunt.

Primesc oaspeţi doar la sfârşit de săptămână, doarece în celelalte zile trebuie să se ocupe de gospodărie. De asememea de Paşte şi Crăciun vor să fie totul în familie. În schimb, la ei au fost organizate cele mai frumoase revelioane.

Cazarea oaspeţilor se face în cabană. Sunt camere atât la etaj, cât şi jos. Baia este una pentru patru camere, însă este dotată cu tot ce este nevoie. Este apă caldă, iar în serile reci se face şi focul.

Oaspeţii pot merg în drumeţii pentru a vedea frumuseţiile locului, iar în ultima seară petrecută acolo se face un foc de tabără. Deşi acum, cu măsurile din starea de alertă un pic situaţia s-a schimbat, gazdele s-au adaptat şi primesc oaspeţii cu respectarea normelor în vigoare. După câteva zile petrecute te încarci cu energia oferită de peisaj şi când pleci regreţi că laşi în urmă acel colţ de rai, dar şi oamenii care ţi-au făcut şederea la munte una de vis.

Cei care doresc informaţii pot lua legătura cu Ciprian pe pagina de Facebook (Toiuţ Ciprian Virciu).

 

Adauga comentariu