Topul celor mai periculoase treceri pentru pietoni din municipiul Arad. Se moare din cauza neacordării de prioritate!

Mai multe treceri pentru pietoni de pe raza municipiului Arad sunt periculoase pentru cei ce le traversează.

Pe unele dintre acestea pietonii au murit, pe altele au fost accidentați mai mult sau mai puțin grav, iar cei în măsură ar trebui să nu rămână indifrenți la acestă situație. Ne referim la administratorii drumurilor...

De departe cea mai periculoasă trecere pentru pietoni este cea de pe calea Iuliu Maniu. Aici, în ultimele luni, două persoane au fost lovite mortal de șoferii unor autoturisme care nu au acordat prioritate. Vorbim despre o trecere lungă, cu două benzi pe sensul de mers, înspre și dinspre Polivalentă.

De curând, autoritățile au decis să monteze înainte de aceste treceri, marcaje rezonatoare.

O altă trecere periculoasă este cea de la Spitalul Județean Arad, tot lungă și tot cu două benzi pe fiecare sens de mers.

La un moment-dat, s-a luat în discuție amplasarea unui sistem cu led. În momentul în care cineva pune piciorul pe trecere, se aprind niște leduri și trecerea devine roșie. Din păcate ideea nu a mai fost pusă în practică.

Tot în clasamentul trecerilor periculoase se află și cele din zona Teatrului de Stat, de pe bulevardul Revoluției, care face legătura între alimentara Record și banca ING. Aici, mai mulți pietoni au fost loviți sau acroșați de mașini. Faptul că în general această stradă este aglomerată și cu un trafic rutier intens, face ca șoferii să nu poată călca prea mult pedala de accelerație. Din acest motiv accidentele înregistrate aici nu s-au soldat cu morți.

Trecerile de pietoni din Aradul Nou, din zona Lanțul, din cartierul Aurel Vlaicu, din zona Lidl, din cartierul Micălaca, din zona Universității Aurel Vlaicu, întregesc acest top al trecerilor periculoase.

Dorin Goilean, șeful Poliției Rutiere Arad, spune că cele mai multe accidente în care un pieton este lovit de un autoturism se petrec din cauza neacordării de prioritate. ”Majoritatea accidentelor în care un pieton este lovit pe trecere sunt din pricina neacordării de prioritate. Acolo unde sunt amplasate semafoare nu sunt accidente. Pe calea Iuliu Maniu au fost montate de autorități marcaje rezonatoare și nu s-au mai întâmplat accidente. Noi ne-am dori ca fiecare trecere pentru pietoni să fie semaforizată și chiar am făcut solicitări administratorilor drumurilor să fie amplasate anumite sisteme de presemnalizare. În felul acesta s-ar reduce semnificativ numărul accidentelor în aceste zone”, ne-a declarat Dorin Goilean, șeful Poliției Rutiere Arad.

Adauga comentariu