Tinerele căzute cu maşina în lacul de la Ghioroc au murit

Cele două tinere care au rămas prinse în maşina căzută duminică seara în apele lacului din Ghioroc au murit.  

Acestea aveau 24, respectiv 26 de ani şi erau din comuna Orţişoara, judeţul Timiş.

În autoturism, marca BMW seria 3, se mai aflau doi băieţi, aceştia reuşind să iasă din apă (citeşte aici: UPDATE O maşină a căzut în lacul Ghioroc. Două fete sunt prinse înăuntru).

Pompierii arădeni au reuşit să scoată maşina din lac, iar mai apoi, tinerele au fost resuscitate de către echipajele SMURD sosite la faţa locului.

După zeci de minute de eforturi din partea medicilor, vieţile celor două tinere nu au putut fi salvate. În cursul nopţii trecute fiind declarat decesul acestora.

Cei doi băieţi care au reuşit să se salveze sunt în stare de şoc.

Adauga comentariu