Textul de pe Crucea familiei Desseanu a fost rescris. Cristian Stoica: „Nu am dorit ca numele marelui avocat și luptător național Ioan Popovici Desseau și al soției sale să fie uitate”

Avocatul Ioan Popovici Dessseanu ( 1831-1892) și soția sa Hermina (1844- 1889) își au mormântul în cimitirul Eternitatea din Arad. Crucea lor a fost ridicată de fiicele Livia și Octavia. Din nefericire datorită trecerii vremii textul gravat pe crucea familiei Desseanu era în mare parte șters. Însă cu ajutorul unor oameni de suflet a fost refăcut.

„Având în vedere situația în care se afla crucea familiei Desseanu am apelat la un pictor pentru a rescrie textul de pe monumentul funerar. Pictorul de biserici Ștefan Pavel Cosma și-a sacrificat din timpul său și a rescris crucea. A făcut-o în mod gratuit. Pictorul Ștefan Cosma a pictat singur de-a lungul carierei 12 biserici și alte 20 le-a pictat în colaborare cu alți pictori”, a declarat porfesorul Cristian Stoica.

Filantropii Hermina și Ioan Popovici Desseanu

Avocatul Ioan Popovici Desseanu l-a găzduit în casa sa din Arad pe Mihai Eminescu. Aici Eminescu îl va întâlni pe Iosif Vulcan, cel care îi va schimba numele poetului național din Eminovici în Eminescu.

Desseanu a fost un mare filantrop ușa casei lui fiind deschisă mereu pentru cei nevoiași. Avocatul Ioan Popovici Desseanu ajunge în 1861 deputat în Parlamentul de la Budapesta. Desseanu propunea înființarea la Arad a unei Universități cu patru facultăți: teologie, drept, filosofie și politehnică.  Desseanu indica și sursele de finanțare pentru acest proiect important al Aradului. Avocatul își dorea să înființeze un internat pentru studenții săraci.

Hermina Popovici Desseau a condus în o asociație cu scopuri filantropice: Reuniunea Femeilor Române din Arad.

În anul 1997 pe casa în care a locuit Desseanu situată pe strada care astăzi îi poartă numele a fost amplasată o placă care amintea de avocatul Desseanu, soția acestuia și Mihai Eminescu. Placa așezată atunci prin strădania doamnei Felicia Sima, coproprietară a casei la acea dată, este dispărută de pe imobil.

„Nu am dorit ca numele marelui avocat și luptător național Ioan Popovici Desseau și al soției sale să fie uitate. Ei au fost printre cele mai importante personalități ale Aradului secolului al XIX-lea. Miercuri 22 iunie 2022 crucea familiei Desseanu a fost sfințită de părintele Petru Ursulescu paroh al  Parohiei Ortodoxe Arad -Pasaj ( Podgoria). A fost evocat  poetul Mihai Eminescu și membrii ilustrei familii Desseanu. Întoarcerea spre trecut este o obligație a generației de azi. Faptele lor bune trebuie să fie pilduitoare tuturor”, mai adaugă prof. Cristian Stoica.

 

Adauga comentariu