Stănescu are o nouă cruce la căpătâi. Astăzi a avut loc comemorarea celei mai proeminente figuri ale Aradului de odinioară

Comemorarea filantropului arădean Mircea V. Stănescu (1841-1888) a avut loc, miercuri, 24 noiembrie 2021, la Cimitirul Eternitatea din Arad. Astfel, a avut loc slujba de sfințire a noii cruci de pe mormântul lui Mircea V. Stănescu.

A fost oficiată și slujba parastasului pentru avocatul arădean, una din cele mai proeminente figuri ale Aradului de odinioară. Slujba a fost celebrată de părintele Petru Ursulescu parohul bisericii Micălaca Nouă – pasaj, alături de pr. Flavius Lazăr și protos. dr. Nicolae Tang. La acest eveniment au participat istoricul prof. dr. Doru Bogdan care a ținut un emoționant discurs, prof univ. dr Anton Ilica, juristul Gheorghe Gârbovan, Eugeniu Criste și elevi ai Școlii Profesionale ”ASTRA”.

În urmă cu un an, prof. Doru Bogdan și prof. Anton Ilica semnalau în presă dispariția crucii lui Mircea V.Stănescu. Astăzi, Stănescu are o cruce nouă la căpătâi, la mormântul său din cimitirul arădean Eternitatea, astfel încât generațiile viitoare să știe unde pot să îi aprindă o lumânare acestui mare bărbat al țării.

Profesorul Cristian Stoica de la Astra a fost şi el unul dintre cei care au rostit câteva cuvinte:

După 133 de ani

 Am repetat astăzi, în același loc, după 133 de ani de la dispariția avocatului arădean Mircea V. Stănescu, cuvintele rostite la înmormântarea sa de către av. Nicolae Oncu în fața miilor de persoane prezente: «S-a sfârșit nu un om, ci o operă...Veniți voi, săraci, împărtășiți de caritatea lui nemărginită, și binecuvântați pe geniul vostru cel bun! Și vină tu, popor românesc, varsă o singură lacrimă, pentru marea de lacrimi ce a vărsat-o el pentru tine...Vină toată suflarea românească, primească moștenirea sa sfântăꓽiubirea lui Dumnezeu și a neamului său. Și sigilează această sfântă moștenire cu lacrima iubirii și cu cuvântul: În veci pomenirea lui!».

O personalitate complexă

 Student al Facultăților de Drept din Viena și Budapesta, Mircea V. Stănescu va practica avocatura în Arad. Stagiari ai cabinetului său au fost: scriitorul Ioan Slavici, Francisc Hossu Longin și Ioan Suciu. Stănescu a urmat și cursurile Institutului Teologic din Arad, obținând licența în teologie.  Mircea V. Stănescu a fondat în 1861 prima gazetă umoristică din Ardeal. Tot el a condus, de la Arad, gazeta ”Gura Satului”, în care erau publicate creațiile literare ale scriitorilor Ioan Slavici, Grigore Alexandrescu, Ion Creangă, Alexandru Macedonski.

 Solicită public în 1876 să fie înființată o librărie românească în Arad, pentru că la acea dată nu exista nicio librărie românească în oraș. Mircea V. Stănescu hotărăște deschiderea unei subscripții publice pentru cei care doreau să îi ajute pe răniții în urma Războiului de Independență din 1877.

 Ales deputat de două ori, avocatul Mircea V. Stănescu va desfășura o bogată activitate parlamentară. Una dintre primele sale intervenții parlamentare viza susținerea teatrului românesc, prin finanțarea acestuia. Mircea V. Stănescu moare prematur, la numai 47 de ani, la 30 noiembrie 1888, fără a avea urmași.

 Stănescu a fost căsătorit cu Eliza, fiica adoptivă a protopopului Andrei Machi din Buteni.

Adauga comentariu