În speranţa că Sergiu Bîlcea va trece de 10%, Gheorghe Falcă a propus amânare alegerilor locale până în 2021!

Liderul PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, şi-a şocat colegii din conducerea centrală a partidului după ce a propus amânarea alegerilor locale până în 2021.

„Fostul primar al Aradului, Gheorghe Falcă, actual europarlamentar, a produs rumoare, marți seara, în ședința conducerii PNL, când a cerut președintelui partidului, Ludovic Orban, să dispună amânarea alegerilor locale până în 2021. Falcă și-a argumentat dorința prin necesitatea ca aleșii locali ai PNL să aibă mai mult timp la dispoziție pentru a face lucruri pentru comunitățile lor, astfel încât dacă alegerile ar fi amânate, ar putea să obțină un scor mai bun”, scriu jurnaliştii de la digi24.ro.

Calculele lui Gheorghe Falcă nu ţin cont de interesul PNL, în condiţiile în care partidul scade în preferinţele electoratului. În loc să gândească o grăbire a alegerilor, Falcă a cerut amânarea. Calculul acestuia este legat de candidatul PNL la Primăria Arad, Sergiu Bîlcea. Acesta din urmă este slab clasat în sondajele făcute anterior pandemiei de Covid 19. Surse din intreriorul PNL susţineau la acea vreme că scorul candidatului PNL este de sub 10 procente.

Propunerea lui Falcă nu a fost îmbrăţişată de colegii săi din conducerea centrală a PNL, astfel că are şanse slabe să se materializeze.

Adauga comentariu