Sentință în dosarul MATRIȚEI de la Sarmizegetusa Regia. Tânăra din Arad care a cerut despăgubiri de jumătate de milion de lei statului român a pierdut procesul

Tribunalul Hunedoara a dat sentința în dosarul în care Andreea Ciuciu, o tânără din Arad, a cerut despăgubiri statului român, pentru că a fost printre persoanele care au găsit matrița antică, în vara lui 2013, în situl arheologic Sarmizegetusa Regia. Procesul a început în 2016, iar pentru a se stabili valoarea artefactului a fost cerută și o expertiză a unui specialist în antichități. Arădeanca a cerut statului român despăgubiri în valoare de 500.000 de euro, invocând Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, lege care dă dreptul la despăgubiri pentru descoperirea întâmplătoare de bunuri arheologice.

Andreea Ciuciu a chemat în judecată mai multe instituții ale statului român, respectiv Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva, Consiliul Județean Hunedoara, Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice (entitate care administrează cetatea dacică Sarmizegetusa Regia), Ministerul Culturii și Ministerul Finanțelor Publice. În proces, a fost admisă și cererea de intervenție a Fundației „Dacica”, o asociație cultural-istorică, care a invocat că modul în care a fost descoperită matrița, nu se încadrează în prevederile legale care conferă dreptul la despăgubiri. 

„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Fundaţia Dacica şi în consecinţă, respinge acţiunea civilă precizată, având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta Ciuciu Andreea Maria în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Hunedoara, ca neîntemeiată. Respinge acţiunea civilă precizată formulată de reclamanta Ciuciu Andreea Maria în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Ministerul Culturii şi Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Tribunalul Hunedoara”, se arată în decizia Tribunalului Hunedoara.

Matrița antică a fost cea mai spectaculoasă descoperire arheologică din ultimii ani, de la noi din județ. În data de 23 iunie, 2013 a fost descoperită întâmplător, de un grup de persoane, printre care se numără și fostul administrator al cetății dacice Vladimir Brilinsky, la rădăcina unui fag bătrân doborât de furtunile din preajma sărbătorii Sânzienelor. Cu o vechime de circa 2.000 de ani, misteriosul obiect antic este din bronz și are forma unei prisme hexagonale, cu o greutate de circa opt kilograme. Specialiștii au apreciat că matrița a fost folosită pentru confecţionarea de bijuterii, obiecte decorative sau de artă din metal. Pe fețele matriței sunt încrustate scene de luptă între animale, reale şi fabuloase, care au dat naştere mai multor interpretări. Tema scenelor reprezentate pe matriţă, lupta dintre animale, este foarte veche şi răspândită pe spaţii culturale vaste. Ea este redată cu o grijă deosebită, spun specialiştii, care atestă că prezenţa matriţei în capitala Regatului Dac reprezintă o dovadă în plus a conectării acestui spaţiu cultural la fluxul artistic şi tehnologic de foarte bună calitate din antichitate.

În prezent, matriţa antică se află în custodia MCDR din Deva, valoarea ei de inventar fiind stabilită la 537.494,40 de lei, au informat reprezentanţii muzeului.

La solicitarea părților din dosarul de la Tribunalul Hunedoara, piesa din bronz a fost evaluată de un expert. Inițial, a fost desmemnat Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României, însă, acesta ar fi refuzat solicitarea. De expertiză s-a ocupat dr. Ghiorghe Papuc (74 de ani) un fost arheolog din Constanţa, scrie adevarul.ro. Acesta a evaluat piesa la doar 200.000 de lei, iar motivul este uluitor. El a ajuns la concluzia că se impune un astfel de preţ pentru că „se pare că matriţa de la Sarmizegetusa Regia nu a fost folosită în Dacia”.

Adauga comentariu