Senatorul Mihai Fifor (PSD), cheltuieli de peste 53.000 de euro. A luat cei mai puțini bani dintre cei 10 parlamentari de Arad

Senatorul de Arad Mihai Fifor (PSD) a încasat, anul trecut, peste 53.000 de euro de la casieria Senatului României.

Acesta a luat cea mai mică sumă dintre cei zece parlamentari arădeni. Motivul este dat de faptul că Fifor nu a încasat indemnizație după ce a fost numit ministru. Fifor a ocupat, în cursul anului trecut, funcțiile de ministru al Economiei, iar mai apoi al Apărării, funcție pe care o deține și în prezent.

De asemenea, Mihai Fifor nu a luat niciun leu pentru chiria sediului său parlamentar, conform datelor furnizate către ziardearad.ro de Senatul României.

Senatorul social-democrat a încasat indemnizații de 34.816 lei, iar cu cazarea la București a cheltuit 62.900 de lei. Pentru deplasarea le ședințele Parlamentului dar și în teritoriu, Mihai Fifor a încasat, în 2017, aproape 16.000 de lei.

Suma de 85.296 de lei a fost încasată de Fifor pentru angajații propriului cabinet senatorial.

Transportul intern și  în teritoriu au costat peste 42.000 de lei

În total, senatorul Mihai Fifor a încasat 242.888 de lei, adică 53.975 de euro.

Ziardearad.ro a ținut să prezinte cititorilor aceste sume pe care senatorii și deputații de Arad le-au încasat în cursul anului trecut. Am început această campanie încă din cursul lunii februarie și rând pe rând am făcut publice sumele luate de parlamentarii arădeni, indiferent de partidul din care provin.

În total, cei 10 aleși (trei senatori și șapte deputați) au costat bugetul de stat, în cursul anului trecut, 596.026 de euro.

Adauga comentariu