Se permite înlăturarea măştii pentru perioade scurte cât se fumează, bea sau mănâncă ceva pe stradă

Comitetul pentru Situații de Urgență a aprobat, luni, mai multe completări la deciziile anterioare luate de Guvern. Astfel, potrivit hotărârii adoptate de CNSU, în localitățile și județele unde masca este obligatorie sunt prevăzute câteva excepții. Cei care consumă băuturi și mâncare pe terase, precum și cei care fumează pot să își dea masca jos. De asemenea, cei care practică activități sportive individuale nu sunt obligați să poarte masca, în anumite condiții.

Redăm mai jos articolele care prevăd acest lucru:

Art. 3 În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.

Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

 

 

Adauga comentariu