Revoltă la o şcoală din Arad. Vor schimbarea învăţătoarei deoarece nu lasă copiii la toaletă, le bea apa şi îi învaţă cântece religioase!

Părinţii clasei I step by step de la Şcoala Generală „Caius Iacob” din Micălaca, fosta generală 22, vor să schimbe cu orice preţ învăţătoarea de la clasă. S-au adunat în sedinţe, au făcut cereri individuale adresate conducerii şcolii prin care cer schimbarea, fie pe motiv că învăţătoarea e baptistă şi i-a învăţat cântece religiose pe copii, fie că nu e pregătită profesional, fie că nu lasă copiii la toaletă şi lista poate să continue. Fiecare părinte a scris o astfel de cerere a semnat-o şi predat-o. Toţi ameninţă că îşi retrag copiii de la şcoală dacă nu se schimbă situaţia. Vorbim despe părinţii a 24 de elevi. Nu au vrut-o de la început pentru că, spun ei, s-au interesat şi nu este ceea ce şi-au dorit la clasă.

Învăţătoarea pusă la colţ este Marian Olga Cristina şi are 20 de ani vechime în învăţământ, cea mai mare parte din activitatea didactică a desfăşurat-o la Liceul Teologic Baptist "Alexa Popovici" Arad. Acest lucru nu le-a convenit părinţilor, că de ce a venit ea la clasa lor şi nu altcineva. Ba mai mult este acuzată că acolo a avut probleme, că a plecat apoi în Australia şi că apoi s-a întors şi a preluat clasa de la Caius Iacob.

Învăţătoarea se apără

Contactată telefonic, învăţătoarea Marian Olga Cristina recunoaşte că le-a spus copiilor că după ce mânăncă să mulţumească pentru masă.

„A fost vorba despre o strofă pe care i-am învăţat să o spună după ce mânăncă. Nu le-am făcut propagandă religioasă, ei au profesoară de religie ortodoxă, i-am învăţat să mulţumească printr-o mică rugăciune pentru mâncare, atât. În ceea ce priveşte acuzele ca nu aş fi profesionistă, pot spune că în primele două săptămâni fiind singură, deoarece nu a fost repartizată încă cea de-a doua colegă să putem face exact activităţi pentru o clasă de step by step, am mers pe modelul tradiţional şi le-am predat ce am putut şi ce e normal la început de an şcolar. Acum am colegă şi am început lucrul cu ei conform programei. Eu m-am prezentat zilnic la şcoală la 7.30 şi am stat până la ora 16.00, chiar dacă am fost singură. Mă acuză că nu îi las la toaletă sau că le-am băut apa eu şi îngrijitoarele. Chiar nu este adevărat. Recunosc sunt mai tradiţională, nu mă îmbrac provocator, nu beau, nu stau la ţigară, dar ăsta este un lucru rău?”, se întreabă învăţătoarea.

Ce spune conducerea?

Directoarea şcolii, Andreea Vida, cadru didactic cu peste 30 de ani vechime în învăţământ şi peste 12 ani de când ocupă această funcţie, contactată telefonic, ne-a spus că este prima dată când la ei în şcoală există o asemenea situaţie. „Am primit şi eu sesizări de la părinţi, i-am ascultat în tot ceea ce au avut de spus. Am stat de vorbă şi cu doamna învăţătoare pe care nu o cunoşteam până nu a început anul şcolar. Nu avem probleme cu doamna este un cadru didactic disciplinat, nu întârzie la ore şi până săptămâna trecută nu a avut colegă şi şi-a desfăşurat activitatea de una singură la clasă. Săptămâna viitoare ne vom întâlni şi cu inspectorul de specialitate să vedem ce este de făcut”, a declarat Andreea Vida.

Liceul Teologic Baptist "Alexa Popovici" Arad de unde provinde învăţătoarea este printre cele mai bune din judeţ.

Marian Olga Cristina a pierdut postul de la liceul respectiv, deoarece i s-a retras avizul şi i-a fost dat doamnei care trebuia să fie exact pe postul pe care este ea acum.

Redăm mai jos plângerile scrise de o parte dintre părinţi:

Adauga comentariu