Probleme la Arad cu recensământul: o parte dintre cetățeni nu deschid ușa, alții amenință și alungă recenzorul sau rup afișele de pe blocuri

Primăria Municipiului Arad face apel la concetățenii care, prin atitudinea lor, împiedică buna desfășurare a recensământului populației și al locuințelor.

„Unii cetățeni nu deschid ușa, deși se aude că sunt acasă, alții amenință și alungă recenzorul, închid ușa în nas, rup afișele de pe blocuri, prin care sunt înștiințați cu privire la datele recenzorului, manifestă, în general, o atitudine de respingere. Alți cetățeni susțin că au fost deja recenzați în etapa autorecenzării online. Este adevărat că populația Municipiului Arad a fost recenzată în proporție de peste 70%, dar numeroase chestionare nu au fost validate din cauza caracterului incomplet sau eronat al completării.

De aceea, în etapa recenzării pe teren, aflată în desfășurare, sunt căutați acasă toți cetățenii ale căror chestionare nu au fost validate sau care nu au fost  recenzați.

Recensământul este o acțiune reglementată de lege, este obligatoriu. Refuzul de a fi recenzat se sancționează cu amendă între 1000 și 3000 lei.

Deoarece au mai rămas puține zile de recenzat, îndemnăm arădenii să se recenzeze, să deschidă ușa recenzorului și să îndeplinească această obligație legală și civică. Interesul nu este să ne amendăm concetățenii, pe care îi respectăm, ci de a recenza întreaga populație care trăiește în Arad.

Unii cetățeni nu deschid pentru că locuiesc fără forme legale. Îi rugăm să aibă încredere, recensământul urmărește un scop statistic, nu colectarea de date pentru impunerea fiscală sau identificarea pentru amendare.

Numeroși indicatori importanți pentru viitorul orașului nostru au legătură cu numărul populației. Este important ca fiecare cetățean din Arad să fie inclus în numărul final, indiferent dacă locuiește cu forme legale sau nu”, spun reprezentanții Primăriei Arad.

Pentru cei care sunt greu de găsit acasă sau care nu doresc să acorde interviul de recenzare la domiciliu, s-au organizat 8 centre de recenzare fixe în Municipiul Arad, la care sunt așteptați zilnic, cei interesați, începând de joi, 7 iulie, la Primăria Municipiului Arad și în alte locuri publice din oraș.

CENTRE DE RECENZARE FIXE ÎN MUNICIPIUL ARAD 

Nr. crt    Adresa centrului       Zona

1.              Primăria Municipiului Arad      Bulevardul Revoluției nr. 73, Palatul Cenad camera   5         Centru

2.              Primăria Municipiului Arad      Bulevardul Revoluției nr. 75, clădirea principală,  camera 31        Centru

3.              Primăria Municipiului Arad      Bulevardul Revoluției nr. 75, clădirea principală,  camera 37        Centru

4.              Primăria Municipiului Arad      Casieria Direcției Venituri, Cartier Fortuna, Calea Aurel Vlaicu, nr 206-218 lângă Piața Fortuna

5.              Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae     Cartier ALFA, str. Luceafărului 24-25   Alfa

6.              Centrul de zi pentru vârstnici    Aradul Nou, Calea Timișorii nr. 39         Aradul Nou, lângă Magazinul Lanțul

7.              Centrul pentru acordarea ajutoarelor de căldură Calea Radnei nr. 108  Micălaca (lângă E–On, agenții bancare și Poliția de cartier)

8.              Poliția Locală Arad   Calea Victoriei nr. 35 B-37        UTA – Cartierul  Funcționarilor

 

 

 

 

 

Adauga comentariu