Primăria Arad va cumpăra imobilul în care funcţionează Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”

Edilul șef al Aradului, Călin Bibarț, a anunțat că Primăria va cumpăra imobilul în care funcţionează Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”.

Imobilul ar putea intra în proprietatea municipiului Arad în aproximativ un an de zile,  întrucât este necesară parcurgerea unor paşi juridico-administrativi, respectiv: intenţia de achiziţionare a imobilului de pe strada Episcopiei nr. 40-42 va fi supusă votului în cadrul Consiliului Local Municipal, apoi va fi necesară o evaluarea clădirii în vederea stabilirii preţului, urmează negocierea cu proprietarul imobilului – Episcopia Catolică din Timişoara şi ultimul pas, încheierea contractului de vânzare –cumpărare.  Prin urmare Primăria Municipiului Arad a mai închiriat pentru un an de zile imobilul în care funcţionează Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, contra sumei de 2500 de euro/lună (TVA inclus).

Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu de pe strada Episcopiei nu este proprietatea municipalităţii, ci este o clădire în proprietatea Bisericii Catolice. Am căzut de acord şi noi şi proprietarul , noi avem dorinţa de a cumpăra şi ei au dorinţa de  a vinde. De aceea voi începe demersurile legale  ce se impun, timp în carecontinuăm să închiriem acea clădire, maxim un an de zile. Sper ca într-un timp cât mai scurt să reuşim să finalizăm acest demers despre care s-a vorbit mult în ultimii ani. Este un demers de normalitate, un gest pe care-l facem pentru copii, pentru şcoala arădeană, pentru Arad, din dorinţa de a fi proprietari şi nu chiriaşi, având astfel posibilitatea de a investi mai mult în această şcoală”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

 

Adauga comentariu