Preparate la grătar, mezeluri, vinuri, legume şi obiecte de artizanat, la târgul „Produs în Arad”

Târgul „Produs în Arad” a scos arădenii din casă. Aceştia spun că s-au simţit ca înainte de pandemie când se organizau târguri de câteva ori pe an, în municipiu. Sunt producători cu legume, mezeluri, vinuri, lavandă şi diferite obiecte realizate manual. Şi gurmanzii găsesc mici, piept de pui la grătar, cotlet de porc şi cârnaţi. Totodată se poate cumpăra îngheţată, sucuri şi gogoşi sau cartofi pe băţ.  

„Am venit cu copiii, deoarece ştiam că este şi spectacol. Am găsit de cumpărat şi câteva obiecte pe care le vom oferi cadou. Unii comercianţi au preţuri chiar ok, poţi găsi produse lucrate manual şi cu 5 lei. Sunt şi unii comercianţi care au preţuri exagerate. De exemplu, la gogoşele cu ciocolată trebuie să cumperi o porţie mare, care costă 20 de lei, nu poţi mai puţin. Mi se par scumpe mai ales că un copil nu poate mânca atât. Cartofii pe bâţ sunt 8 lei, ceea ce este un preţ ok la fel găseşti suc colorat şi îngheţată la 4 lei. În rest atmosfera este una frumoasă, de sărbătoare”, a declarat Loredana Neamţ.

Comercianţii spun că în prima zi au avut vânzări bune.

„Noi avem preparate la grătar. Cei care nu servesc aici, îşi cumpără pentru acasă. A mers foarte bine până acum. Avem mai multe produse toate le preparăm din carne proaspătă şi în faţa clientului”, a declarat Camelia.

Mircea Santău, cel care are spre comercializare diferite mezeluri, dar şi pită de Pecica este şi el prezent la târg.

 Iubitorii de vin pot trece pe la standul „Podrumu’ Lu’ Gurban”. Produsele sunt din Şiria: Pinot Noir, Riesling Italian şi Rose. Vinul se vinde atât la pahar, cât şi la sticlă.

Târgul este deschis până la ora 21.00.

Programul  spectacolelor de astăzi este următorul:

Ora 17.00 – Ansamblul Florile Mureșului – Vladimirescu

Ora 18.00 – Ansamblul Șiriana – Șiria

Ora 18.30 – Ansamblul Sârbesc Sloga Felnac

Ora 19.00 – Recital Maria Aiftincăi

Ora 19.30 – Recital Ansamblul Aușana, condus de Silviu Botiș

Adauga comentariu