Premieră în Arad. Consilierii municipali au avut de votat peste 200 de proiecte într-o singură şedinţă. Au ridicat mâna la intervale de 20 de secunde!

Şedinţa Consiliului Local Municipal Arad, desfăşurată joi a avut, pe orinea de zi, nu mai puţin de 229 de puncte. Dintre acestea, 227 au fost proiecte de hotărâre!

Situaţia este una aparte în istoria Aradului. Motivul pentru care s-a ajuns în această situaţie ciudată este dat de faptul că 210 proiecte au vizat supraimpozitarea clădirilor aflate în paragină. Legea prevede că în fiecare situaţie trebuie dată o hotărâre de consiliu local. Aşadar, 210 din cele 229 de puncte de pe ordinea de zi au prusupus asemenea aspecte. Pentru imobilele degradate, la care proprietarii nu au intervenit, s-a dispus majorarea impozitului cu procente cuprinse între 100% şi 500%!

Cu toată cavalcada de proiecte, aleşii locali au scăpat relativ repede din şedinţa ce părea iniţial una interminabilă. Puţin peste o oră a durat şedinţa care a intrat în istorie. Având atât de mult de votat, consilierii locali au ridicat mâna cam o dată la 20 de secunde.

În mod normal o şedinţă a legislativului local are pe ordinea de zi 10 sau 15 proiecte. Prevederea legală catre obligă la proiect de hotărâre separat pentru fiecare caz de supraimpozitare a dus la această situaţie ieşită din comun.  

Adauga comentariu