Poliţiştul arădean Daniel Lazăr, din nou medaliat. Bronz la Jocurile mondiale ale polițiștilor și pompierilor 2019 din China

Poliţiştul arădean Daniel Lazăr a obţinut medalia de bronz la Jocurile mondiale ale polițiștilor și pompierilor 2019 care au avut loc în China. Daniel Raul Lazăr s-a născut într-o familie frumoasă, ascultând poveștile tatălui său de la primele antrenamente de judo. A crescut frumos și a devenit, ca tatăl lui, polițist.

A ales cariera de polițist pentru că niciodată nu și-a dorit să fie altceva, nicio opțiune din viața civilă nu l-a convins că altul ar fi drumul său.

A crescut cu sport, și prin sport a ajuns unul dintre arădenii cu care ne mândrim atât în țară cât și în străinătate.

Ultima lui cucerire este medalia de bronz (judo, 66 kg) la Jocurile mondiale ale polițiștilor și pompierilor din China, desfășurat acum puțin timp în Chengdu, Sichuan.

„Palmaresul colegului nostru este unul bogat, mereu pe podium (bronz la Jocurile mondiale ale politistilor și pompierilor în 2017 - Los Angeles; argint la jocurile europene din 2016 - Spania; campion latino-american in 2018 - Panama...). “Orice poziție de pe podium este rezultatul muncii și perseverenței de ani de zile, un dram de noroc și o zi bună”. De câțiva ani, polițistul sportiv a început pregătirea pentru unifight, un sport derivat din judo. Încă stă pe gânduri care dintre cele două îl atrage mai mult”, a declarat Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt al IPJ Arad. 

Îi place viața pe care o duce și niciun sacrificiu nu i s-a părut prea mare, pentru că doar așa a putut vedea lumea. Antrenamentele epuizante, curele de slăbire/îngrășare în funcție de categoria pentru care se pregătește, repausul obligatoriu, prietenii uneori neglijați...nu i s-au părut niciodată un preț prea mare nici în copilărie, pentru că țelul a fost clar de la început: judo.

Daniel se consideră norocos și privilegiat, pregătindu-se în continuare pentru alte participări la competițiile sportive.

Adauga comentariu