Polițiștii arădeni, la frontiera Nădlac II pentru a vorbi cu femeile și copiii din Ucraina

Polițiștii Compartimentului Prevenirea Criminalității Arad împreună cu efective ale Serviciului Județean Poliție de Frontieră Arad și reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au desfășurat o activitate preventiv-informativă la punctul de trecere al frontierei Nădlac II, pe linia prevenirii traficului de persoane în special în rândul refugiaților ucrainieni.

„Întrucât în acestă perioadă se întregistrează valori ridicate de trafic, la punctul de trecere al frontierei Nădlac, cauzate de contextul internațional actual, în special în rândul femeilor și al copiilor, dorim să prevenim posibilitatea victimizării acestor categorii vulnerabile prin trafic de persoane.

În acest sens, am distribuit materiale (flyere, broșuri), ce conțin numere de telefon de urgență, informații și sfaturi preventive, în limba ucraineană, precum și cu sprijinul traducătorului de ucraineană domnul Ivan Moroz, care s-a alăturat benevol activității noastre, am răspuns întrebărilor venite din partea refugiaților.

Totodată, am discutat cu femeile din Ucraina despre cum se pot proteja de pericolul traficului de persoane și cui pot cere ajutor când sunt într-o situație vulnerabilă.

Prin activitățile noastre dorim să le fim alături celor care în această perioadă au cea mai mare nevoie și să gestionăm cât mai bine problemele cu care aceștia se confruntă sau se pot confrunta”, spun reprezentanții IPJ Arad.

 

Adauga comentariu