Poliţia Locală Arad „bate” Curtea Supremă!

În urma unei decizii a Curţii Supreme, poliţiştii locali nu mai pot solicita proprietarului unei maşini să comunice identitatea persoanei aflate la volan în momentuil sesizării unei neregului.

Dacă maşina este parcată neregulamentar, poliţiştii locali sunt obligaţi, asta dacă vor să aplice vreo amendă, să aştepte sosirea conducătorului auto.

Până acum, ei puteau fotografia maşina şi mai apoi îi solicitau proprietarului să dea date despre persoana care a condus autoturismul în data şi la ora respectivă.  

„Doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate”, se arată într-un document al Curţii Supreme.

După decizia Curţii, ar fi fost normal ca poliţiştii locali arădeni să se conformeze, însă nici vorbă de aşa ceva. Şeful Poliţiei Locale Arad, Florin Barna, spune că totul se petrece ca şi până acum.

Începând cu 19 iunie 2017, o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia cu numărul 11/2017, spune că polițistul local nu mai poate contacta proprietarul autoturismului pentru a afla identitatea șoferului, ci doar polițistul rutier. Nici decizia asta nu e valabilă la Arad.

În mod normal, conform deciziei Curţii Supreme, doar poliţiştii de la Rutieră pot face acest lucru, deci „localii” ar trebui să solicite aceste date angajaţilor IPJ.

Adauga comentariu