PNL Arad reacţionează printr-un drept la replică!

PNL Arad a reacţionat la materialul publicat de noi în urmă cu puţin timp, intitulat “Scandal în PNL! Bîlcea şi Bibarţ, la un pas de încăierare, iar candidatul la Primăria Arad s-ar putea schimba printr-o decizie a lui Ludovic Orban!”.

Publicăm dreptul la replică exact aşa cum a fost el transmis de PNL Arad.  

Către redacția Ziar de Arad,

 Domnului Răzvan Crețu

Partidul Național Liberal filiala Arad solicită publicarea integrală pe site-ul propriu a următorului drept la replică, la articolul “Scandal în PNL! Bîlcea şi Bibarţ, la un pas de încăierare, iar candidatul la Primăria Arad s-ar putea schimba printr-o decizie a lui Ludovic Orban!” scris de către Răzvan Crețu  în data de 23 iulie 2020.

Înțelegem că articolul în cauza a fost unul pentru a face o știre de senzație, care să facă trafic, însă dat fiind faptul că emite și propagă neadevăruri, implicit lezarea imaginii persoanelor menționate în articol, dar și imaginea Partidului Național Liberal vă solicităm să dați publicității acest drept la replică și tot odată să prezentați în fața opiniei publice situația reală.

Menționăm faptul că informațiile date publicității de către dumneavoastră sunt false. Nu a existat nicio ședință a Biroului Politic Județean sau al altui for decizional al PNL Arad în această săptămână. Mai mult decât atât domnul Sergiu Bîlcea și domnul Călin Bibarț nu s-au întâlnit în această perioadă. Domnul Sergiu Bîlcea este în concediu, iar domnul Călin Bibarț este la locul său de muncă la Primăria Arad.

Precizăm faptul că oamenii politici menționați în publicația dumneavoastră se ghidează după principiile democratice și valorile liberale cuprinse în statutul partidului. Negăm orice influență în luarea de decizii în cadrul partidului a sferelor de influență exterioare.

În cazul în care nu veți da curs solicitării noastre vom fi nevoiți să ne apărăm imaginea pe care publicația dumneavoastră a prejudiciat-o, adresându-ne justiției.

Partidul Național Liberal Arad

Comentarii

Alfred

24.07.2020 12:46

PNL este cel mai NE democratic partid din Arad. Nu s-a reformat de mai bine de 20 de ani si este normal ca rapciugosii care isi pierd scaunele si automat cariera de manevratori, sa strige din toate puterile. De asta sunt asa de agresivi. Astea sunt practicile lui Falca, daca esti agresiv si strigi tare, inseamna ca le stii pe toate. Sunt corupti si teroristi politici ...

Adauga comentariu