PNL Arad își alege vineri echipa de conducere

Liderii PNL Arad au prezentat în cadrul unei conferințe de presă procesul intern de alegeri, care se va încheia vineri, de la ora 18, la Expo Arad, prin Comitetul de Coordonare Județean. Liberalii vor alege conducerea partidului pentru următorii ani.

„PNL Arad a finalizat alegerile în 80% din organizațiile din județ și o spun cu mândrie că avem filiale în fiecare comună și oraș din județul Arad, lucrăm și la nivelul satelor pentru a consolida nucleele liberale de acolo. PNL este atât de puternic în județul Arad pentru că suntem un partid al proiectelor. Noi, când ne întâlnim cu colegii, discutăm despre investiții, despre fonduri europene, ce mai putem face în fiecare localitate și la nivel județean. Nu întâmplător, la alegerile din septembrie 2020, proiectul ,,Pentru Arad”, cu care am candidat, a câștigat în 73 din cele 78 de UAT-uri din județul nostru, un rezultat istoric, care s-a datorat și faptului că avem primari buni și aleși locali competenți. PNL propune o echipă care a demonstrat că are capacitatea să gestioneze proiecte de 4 miliarde de euro în județul Arad în modernizarea căii ferate, modernizarea drumurilor județene și a sistemului de sănătate publică. Suntem într-un parteneriat cu foarte bune rezultate cu conducerea PNL de la nivel național și cu Guvernul României. Aceste alegeri trebuie să pună bazele victoriei PNL în județul Arad și la cele patru runde de scrutin în anul 2024”, a spus Iustin Cionca.

Geanina Pistru candidează pentru o funcție de prim-vicepreședinte în echipa liberală.

 „Pentru mine începe o nouă etapă, candidez pentru funcția de prim-vicepreședinte al organizației județene. Am lucrat foarte mulți ani pentru organizarea PNL în municipiul Arad, am construit o echipă frumoasă, am avut atât de multe reușite! Am format un grup unit, ca o mare familie și voi fi întotdeauna aproape de această echipă. Am avut bucuria să susțin administrația Gheorghe Falcă care a realizat atât de multe proiecte pentru arădeni  în ultimii 16 ani. Acum fac pasul spre organizația județeană, în echipă cu Gheorghe Falcă și Iustin Cionca, oameni cu care am lucrat îndeaproape și pe care îi apreciez. Știu bine județul, am o relație foarte bună cu cei mai mulți primari PNL. Noi suntem un partid al primarilor, al administrației locale, al oamenilor care oferă condiții pentru o viață mai bună cetățenilor. Suntem parteneri cu primarii, cu administrațiile locale, dar și cu societatea civilă, cu Biserica pentru proiecte care ne ajută să realizăm drumuri mai bune, instituții de cultură, spitale, școli și biserici. Privesc spre viitor cu optimism, sunt convinsă că prin muncă, prin proiecte, prin realizări vom păstra încrederea arădenilor, vom continua să fim pe primul loc în Arad!”, a declarat Geanina Pistru.

 

Adauga comentariu