Plăcuţele de înmatriculare de pe maşina cu care circulă Falcă au dispărut, la câteva secunde după accident

Maşina pe care primarul Gheorghe Falcă o conduce zilnic a fost implicată în accidentul de pe calea Romanilor. La câteva zeci de secunde după impactul dintre autoturism şi semnul de circulaţie, un individ a luat plăcuţele de înmatriculare, din dorinţa de a ascunde cui îi aparţine aceasta. A plecat cu ele şi le-a lăsat unei alte persoane aflată într-o maşină de culoare gri metalizat, parcată ăn apropierea staţiei de tramvai de la Traian. Fotografia cu care ilustrăm acest material, şi în care se vede clar numărul de înmatriculare, a fost făcută înainte ca acestea să fie date jos.

La aproximativ o jumătate de oră după incident, Primăria Arad a reacţionat şi recunoaşte implicarea maşinii cu numărul de înmatriculare AR 11 REP, în accident.

“...în zona Podului Traian a avut loc un incident în care a fost implicat un autoturism al Primăriei  Municipiului Arad. Acesta a fost parcat iniţial în dreptul Hotelului  Coandi, însă din cauze necunoscute în acest moment, a ajuns în refugiul  staţiei de tramvai Romanilor pe sensul de mers spre Piaţa Romană.  Menţionăm că niciun alt vehicul nu a fost avariat în timpul incidentului”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Arad.

Ipoteza lansată dinspre Palatul Adminsitrativ e că maşina marca Volkswagen Tiguan a fost parcată însă fără a fi asigurată (fără a avea frâna de mână trasă). La un momnet-dat a luat-o la vale şi s-a oprit după ce a lovit un semn de circulaţie.

Adauga comentariu