Peste 300 de intervenţii a avut ISU Arad în primele două săptămâni ale acestui an

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a avut peste 300 de misiuni, în primele două săptămâni ale anului 2019. Cele mai multe intervenţii  au fost pentru acordarea primului ajutor le persoanele ce urmau să fie transportate la spital.

Concret, din cele 333 de misiuni avute de ISU Arad, 306 au vizat acordarea asistenţei medicale prespitaliceşti. De asemenea, s-a intervenit pentru stingerea unui număr de 20 incendii, o misiune de descarcerare, trei misiuni de asistenţă persoane.

“Tot în această perioadă, ofiţerii şi subofiţerii inspecţiei de prevenire au executat 18 controale, 7 la unităţi de alimentaţie publică, baruri, cluburi, 2 la obiective de tip „escape room”, 1 la unitate de turism, 8 la unităţi de cult”, spun reprezentanţii ISU Arad.

Pe timpul controalelor au fost aplicate 15 amenzi în valoare totală de 127.000 lei şi 54 avertismente.

“Pe timpul controalelor au fost constatate următoarele nereguli: Nesolicitarea avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu; Punerea în funcţiune a obiectivului fără a deţine autorizaţie de securitate la incendiu; Neafişarea la intrarea în obiectiv a mesajului „acest spaţiu funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu”, nemontarea elementelor de etanşare şi rezistenţă la foc; reducerea gabaritului căilor de evacuare; Mijloace de protecţie şi primă intervenţie neverificate/expirate; nemarcarea căilor de evacuare cu mijloace de iluminat pentru ca traseele sa fie recunoscute ziua şi noaptea de utilizatori; sensul de deschidere a uşilor, contrar sensului de evacuare; pe timpul controalelor au fost organizate exerciţii de evacuare şi de folosire a mijloacelor de primă intervenţie”, mai susţin reprezentanţii ISU.

Adauga comentariu