Patronii unor localuri din Arad anunţă că nu redeschid terasele, din cauza condiţiilor impuse de autorităţi. “Implementarea tuturor măsurilor necesită mult timp, nu două zile”

Mai mulţi proprietari de localuri din municipiul Arad spun că nu vor redeschide astăzi terasele, din pricina condiţiilor impuse de Guvern. Călin Costea, patronul  Molly Malone’s spune că măsura păstrării distanţei de 1,5 metri nu este justă şi că noţiunea de socializare nu este clar înţeleasă. „Din cauza ambiguității reglementărilor în cazul teraselor generate de guvernul Orban, anunțăm cu respect și considerația necesară pentru toți clienții noștri că pentru moment nu vom deschide terasele Molly Malone’s și Patchouli pe Plajă ...Această decizie am luat-o deoarece efectiv nu considerăm justă măsura poziționării clienților la o distanță de 1,5 metri, nici înregistrarea sau reținerea de date personale...Respectul față de clienți primează în fața aspectului economic. Vă mulțumim pentru înțelegere și așteptăm pe viitor unele măsuri pertinente din partea acestui guvern și mai ales, înțelegerea clară a noțiunii de socializare!”, a scris Călin Costea pe pagina de Facebook.

Jeni Budău, patroana pizza Drive spune că măsurile impuse pentru terase nu pot fi aplicate în câteva zile, atât cât au oferit autorităţile din momentul anunţării măsurilor până astăzi. “Implementarea tuturor planurilor de prevenire Sars-cov-2 necesită mult timp , nicidecum 2 zile!”, a fost reacţiei propietarei pizzeriei de pe Meţianu.

Adauga comentariu