Omenia nu se măsoară în kilometri

Deși pare greu de crezut în zilele noastre după atâta ură, invidie și răutate, totuși mai există oameni de calitate. Îi întâlnesc și eu și mă bucur să-i am alături. Astăzi, voi vorbi despre întâmplarea unei colege de breaslă care a avut parte de un moment frumos ce arată că încă sunt oameni care se gândesc la binele celuilalt și dacă pot ajută. Jurnalista Sandra a luat un taxi pentru a ajunge la o conferință de presă. Pe drum și-a dat seama că are în poșetă doar cinci lei. I-a spus șoferului cum stă treaba și l-a rugat să își continue cursa iar după conferință să meargă la ea la bloc că îi va da banii. Taximetristul, nu numai că a acceptat să o ducă fără bani, dar când Sandra a dorit să coboare i-a dat și 50 de lei ca bani de buzunar cât va sta în oraș.

„M-am trezit cu banii în mână. Nu mi-a venit să cred. Șoferul m-a convins să îi iau și a spus că va trece el pe seară să îi dau înapoi. Am rămas uimită de gest”, ne-a povestit Sandra când a ajuns la conferință. Gestul este unul de apreciat mai ales că este vorba despre un șofer tânăr, ceea ce înseamnă că încă există speranță pentru o lume mai bună. Tot de la Sandra știu că acel taximetrist a mai ajutat o tânără ce trebuia să ajungă la gară și pe drum și-a dat seama că nu are bani nici de bilet. Tot el i-a dat până a revenit înapoi în Arad. Taximetristul a dat dovadă de bunătate, iar Sandra de corectitudine. Omul și-a recuperat seara toți banii.

Povestea asta mi-a adus aminte de alta petrecută pe vremea când eram eu foarte mică și când băieții din România erau obligați să facă stagiul militar. Mă aflam cu părinții la plimbare și de noi s-a apropiat un militar care a spus că își cere iertate că apelează la doi necunoscuți, dar ar dori să fie ajutat cu ceva bani că are permisie și nu are cu ce ajunge acasă. Pe vremea aceea cred că aveau ceva reducere la biletul de tren, dar tot trebuia plătit. Băiatul îmbrăcat în haina militară a spus că va returna banii când își va termina permisia. Părinții mei i-au dat cât a cerut și la insistențele lui  i-au dat adresa unde să îi aducă, dar nu se așteptau să o facă. Peste câteva săptămâni am văzut, în timp ce eram la joacă, un militar care întreba unde stă familia mea. A adus banii, dar și ceva dulciuri sau fructe, nu mai rețin exact. Nu am uitat niciodată acea imagine cu militarul întorcându-se cu banii, la fel cum cred că nici Sandra, nici taximetristul nu vor uita întâmplarea lor. Omenia și corectitudinea nu țin cont de kilometri și nici de funcții….

 

Adauga comentariu