Octavian Goga și Ștefan Augustin Doinaș evocați la Biblioteca Județeană

„Alexandru D. Xenopol” Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad a fost gazda unei duble lansări de carte. Evenimentul a avut loc astăzi, 25 august 2020, în Sala „Sabin Drăgoi“. În deschidere, directorul instituției arădene, dr. Doru Sinaci a spus: „Iată că, în aceste vremuri grele, cu foarte multe provocări din punct de vedere sanitar, am ajuns să prețuim mai bine astfel de manifestări. Pot spune că am găsit și vocația digitizării. Astfel, toate aceste evenimente pe care le organizăm noi, le înregistrăm și le postăm pe site-ul nostru, pentru a putea fi păstrate timp îndelungat, dar și vizionate de cât mai mulți oameni“. Manifestarea de astăzi, a scos la lumină o lucrare inedită, după multe decenii „în care a stat ascunsă într-un subsol, sub formă de manuscris. Împreună cu profesorul Ruja, am hotărât să edităm această lucrare de doctorat, care a aparținut lui Felician Brînzeu, unchiul meu“, a precizat prof. univ. dr. Pia Brânzeu. Este vorba de volumul „Viața și opera lui Octavian Goga”. „Felician Brînzeu s-a născut la Petroşani în 18 aprilie 1909. A urmat cursurile liceale la Lugoj apoi studiile universitare la Universitatea din Bucureşti, fiind licenţat al Facultăţii de Litere şi Filosofie. După terminarea facultăţii a fost numit profesor la Gimnaziul «Ion Heliade Rădulescu» din Bucureşti, activând, în paralel şi la Biblioteca Academiei Române. Este perioada când lucrează intens la elaborarea lucrării despre viaţa şi opera lui Octavian Goga. Dacă ar fi putut fi publicată în perioada interbelică, monografia ar fi fost prima lucrare amplă despre viaţa şi opera poetului. Cartea a ieşit din timpul ei de influenţă, dar nu şi din timpul ei de utilitate. Monografia are pagini inedite despre expresivitatea poetică, despre armonie şi ritm, despre expresionismul poeziei, despre originalitate şi interferenţe cultural-poetice cu alte literaturi europene. De altfel, studiind la Biblioteca Academiei Române, am găsit și o altă lucrare foarte interesantă, scrisă de același autor. Este vorba despre un volum, care tratează percepția turcilor despre Vlad Țepeș”, a precizat prof.univ.dr. Alexandru Ruja. Cea de-a doua carte prezentată aparține chiar profesorului Ruja și este o sinteză monografică dedicată lui Ștefan Augustin Doinaș. Cu prilejul acestui eveniment a fost organizată, în Sala Astra și o miniexpoziție cu opere ale lui Ștefan Augustin Doinaș.

Adauga comentariu