O porţiune din malul Mureşului va fi placată cu panouri de sticlă şi cărămidă. Anunţul a fost făcut de Ministrul Apelor şi Pădurilor!

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, s-a aflat, astăzi, în județul Arad. Demnitarul alături de alte persoane s-a deplasat în zona Sâmbăteni, unde a inspectat lucrarea de refacere şi protecţie dig mal drept Păuliş Sâmbăteni. Apoi a vizitat alte obiective similare de pe râul Mureş. De asemenea, a participat la prezentarea proiectului ForMureș, îmbunătățirea managementului riscului la inundații pe râul Mureș în zona transfrontalieră.

Am programat o vizită de lucru în judeţul Arad pentru a inspecta o serie de investiţii pe care noi, parte dintre ele, le-am realizat din anul 2018. De asemenea şi pentru a monitoriza  derularea lor în continuare. Am prezentat un proiect atât de util pentru arădeni de reabilitare a malului drept a Râului Mureş în intravilanul municipiului Arad, reabilitare care se va face pe o soluţie care să îmbine utilitatea lucrării hidrotehnice cu partea care trebuie să atragă cetăţenii din această zonă”, a declarat  Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş.

Acesta a mai declarat că reabilitarea malului se va face pe o lungime de 2,4 kilometri şi că după finalizarea proiectului anunţat, malul Mureşului va fi placat cu cărămidă şi cu panouri de sticlă.

Totodată a spus că şi-ar dori un parteneriat între Apele Române şi autoritatea publică locală. În acest fel autoritatea publică locală ar putea accesa fonduri europene pentru amenajarea unei zone de promenadă pe malul Mureşului.

 

Adauga comentariu