O nouă manipulare-abuz marca Falcă. A pus un banner pe Palatul Administrativ pentru a-și incrimina adversarii politici

Modul lui Gheorghe Falcă de a face politică nu mai miră pe nimeni. Se folosește de orice „căcat” pentru a ieși în față, pentru a arăta că el este cel mai și cel mai...

Zilele trecute, după ce Prefectura Arad a deschis o acțiune în instanță pentru a se stabili proprietarul Palatului Adimistrativ, Gheorghe Falcă a trecut la atac.

A amplasat un banner imens pe Palatul Administrativ prin care induce ideea că principalul partid de guvernământ, PSD, vrea să fure palatul. „Guvernul PSD vrea să ne fure și clădirea Primăriei. Apărăm Aradul!”, scrie cu litere de o șchioapă pe bannerul care „curge” de pe primărie.

Falcă, pentru că el este „gânditorul” textului de pe banner, omite să scrie faptul că acea clădire la care face referire este în egală măsură și a Prefecturii Arad și că instituția respectivă funcționează în același palat.

Nu vrem să intrăm în detaliile juridice ale problemei și să discutăm despre dubla proprietate asupra Palatului Administrativ, acest lucru va fi stabilit de cei în măsură, adică de judecătorii care vor avea de decis asupra cazului.

Faptul că primarul Aradului se folosește de clădire pentru a amplasa un mesaj politic îndreptat împotriva adversarilor politici arată lipsa de scupule și tupeul fără margini al edilului-șef. Una este să afișezi un mesaj, fie el și politic, pe sediul unui partid sau pe propria casă și alta este să îl lipești pe o clădire publică.

Pe de altă parte, apare întrebarea: dacă Prefectura susține că și ea este proprietară pe Palatul Administrativ, de ce nu întreprinde măsuri pentru ca bannerul respectiv să fie înlăturat?

Adauga comentariu