O moară de apă din județul Arad funcționează de aproape 80 de ani. Este plasată într-un peisaj de poveste

La Obârşia, un sat pitoresc al comunei Petriș, din județul Arad se află singura moară cu apă din zonă care a supraviețuit timpului. Moară care funcționează din anul 1940. Dacă pe vremuri se mergea la moară pentru a se măcina porumb și grâu acum ea se folosește doar pentru porumb.

„Vii cu porumbul îl băgăm în coș și începe procesul de măcinare. Iau și eu un pumn, doi și restul este al dumitale, mergi cu el acasă. Așa se face plata. Forţa apei învârte o roată, iar de aici mişcarea este transmisă înăuntru la angrenaj”, ne explică Doru de la Obârișa. Moara a fost vizitată de curând de cei care au participat la Circuitul Gastronomic. Primarul comunei Petriș, Irina Onescu fiind cea care a fost ghid în vizitarea obiectivelor din satele aparținătoare. 

Cei care au vizitat moara s-au pozat lângă aceasta și s-au bucurat minute bune de frumuseștea din jur.  „Este prima dată când vedem o astfel de moară funcționând”, a declarat una dintre turiste. 

Adauga comentariu