O familie cu trei copii a fost sprijinită prin intermediul Campaniei “Ajută-ne, să-i ajutăm!”

Săptămâna aceasta, studenții specializării Asistență Socială, licență și master, din cadrul Universității Aurel Vlaicu Arad, coordonați de către Lect. Univ. Dr. Alina Breaz, au vizitat o familie formată din trei copii, unul dintre ei având un handicap ușor, o mamă și un tată care încearcă din răsputeri să își întrețină familia. 

Cel mai important aspect pe care l-au concluzionat inițiatorii acțiunii, este faptul că în ciuda condițiilor precare de acasă nu există nici o urmă de abandon nici familial și nici școlar, fiind impresionați în special de bucuria copiilor la vederea echipei “Ajută-ne, să-i ajutăm!”, care le-au dăruit pe lângă haine și alimente, încălțăminte, jucării și rechizite, de care cei mici au fost foarte încântați. 

Atât studenții specializării asistență socială, cât și Lect. Univ. Dr. Alina Breaz, au fost profund impresionați de acest caz, de condițiile, atmosfera din locuință, precum și căldura cu care au fost primiți de către toți membrii familiei, deși aceștia locuiesc într-o locuință sărăcăcioasă și condiții de viață precare”. 

Adauga comentariu